Strategie privind acordarea consultaţiilor la domiciliu în caz de urgenţă, ca urmare a solicitărilor făcute de populaţie la numărul de telefon 112. În după-amiaza zilei de miercuri a avut loc la Iaşi o şedinţă de lucru, care a fost coordonată de Subsecretarul de Stat din Ministerul Sănătăţii Publice, Arafat Raed. La această întrunire au participat directorii executivi ai Autorităţilor pentru Sănătate Publică din Moldova , precum şi managerii generali, directorul medical şi asistenta şefă din Serviciile de Ambulanţă Judeţene şi câte un medic de familie din fiecare judeţ. Obiectivul acestei şedinţe a fost luarea unor decizii care să ducă la îmbunătăţire activităţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean. În urma acestor discuţii, cei prezenţi au hotărât ca în următoarele două săptămâni Autoritatea pentru Sănătate Publică Judeţeană şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean să stabilească o strategie privind acordarea consultaţiilor la domiciliu pentru urgenţe, şi pe care să o prezinte Ministerului Sănătăţii Publice.
Potrivit declaraţiei directorul executiv al ASP Suceava, Odette Nicolae, instituţia în cauză va demara, începând cu săptămâna viitoare, controale la Serviciul de Ambulanţă Suceava, inclusiv în substaţiile acestuia, în scopul evaluării modului în care sunt utilizate ambulanţele şi echipamentele din dotare, precum şi modul în care sunt pregătite ambulanţele, din punct de vedere igienico-sanitar. De asemenea, va fi urmărit, atât de către ASP, cât şi de către MSP, modul în care se utilizează ambulanţele, aparatura şi materialele din dotarea acestora. O eventuală nouă repartiţie de ambulanţe către judeţe va depinde în mod direct de eficienţa cu care sunt utilizate cele existente în dotare.
„Sunt sigură că actuala echipă aflată la conducerea SAJ, precum şi personalul acestui serviciu vor face faţă cu succes noilor cerinţe care nu sunt deloc absurde, ci se înscriu, în mod firesc, în aria preocupărilor MSP pentru asigurarea unei calităţi superioare a actului medical. Mai sunt multe alte probleme serioase de rezolvat, cum ar fi lipsa acută de personal, dar până la găsirea unor soluţii la nivelul MSP, trebuie să facem faţă cu personalul existent şi cu dotarea care în scurt timp va fi mult îmbunătăţită.” a declarat Odette Nicolae, directorul ASP Suceava."