Galeria de artă de la primul etaj al Muzeului de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina (CMB) Suceava va găzdui, începând cu sfârşitul acestei săptămâni, expoziţia de pictură a artistului plastic ucrainean Volodymir Krasnov. Artistul cernăuţean, care a fost prezent la Suceava în luna mai a acestui an, cu prilejul vernisării expoziţiei „Dialoguri artistice”, manifestare plastică de amploare care a antrenat un număr de 58 de creatori suceveni şi cernăuţeni, membri ai Uniunilor Artiştilor Plastici din România şi Ucraina, se prezintă acum în faţa publicului sucevean cu o expoziţie personală. Volodymir Krasnov se va reîntâlni astfel la Suceava cu artiştii plastici locali, printre care, cu siguranţă, se vor afla Anghel-Vasile Siminiuc (căruia i-a vizitat atelierul împreună cu consulul general al României la Cernăuţi, Romeo Săndulescu), Radu Bercea şi Ioan Bodnar. Volodymir Krasnov, pe care l-am cunoscut în primăvara acestui an când a expus la Consulatul General al României la Cernăuţi, a convenit încă de atunci cu directorul general al CMB, Constantin-Emil Ursu, organizarea acestei expoziţii personale de toamnă. Vernisajul va avea loc vineri, la ora 11:00.
"