Gata cu şanţurile din mijlocul bulevardelor din Suceava. Firmele care efectuează lucrările de reabilitare a reţelei de termoficare din Suceava au început să se gândească, în sfârşit, şi la asfaltarea zonelor sparte de săpături. Potrivit viceprimarului Angela Zarojanu, societatea Test Prima, care efectuează lucrări în zona centrală a municipiului, a înştiinţat Primăria Suceava cu privire la intenţia de a demara readucerea la starea iniţială a porţiunilor acoperite cu pământ.
Este vorba, într-o primă fază, despre bulevardul Ana Ipătescu, în zona semaforului de lângă Mc Donald’s, de-a lungul Parcului Central şi în zona Hotelului Bucovina, precum şi de strada Nicolae Bălcescu, în zona Raiffeisen Bank. Deşi lucrările pe aceste străzi au fost finalizate în urmă cu mai bine de două săptămâni, pentru a fi evitată lăsarea necontrolată a solului, asfaltarea se va face abia în aceste zile, terenul fiind deja tasat în vederea asfaltării.
În celelalte zone în care asfaltul a fost decopertat din cauza lucrărilor la reţeaua de termoficare, răbdarea şoferilor nevoiţi să treacă prin şanţuri sau peste denivelări din pământ va fi pusă, în continuare, la încercare. Lucrările de asfaltare vor fi supravegheate de un inspector din Primăria Suceava, care va urmări realizarea unor lucrări de calitate. Până când toate aceste zone vor fi asfaltate, municipalitatea a solicitat firmelor care se ocupă de aceste lucrări să facă o amenajare treptată a zonelor afectate de săpături astfel încât traversările să nu lase în urmă şanţuri care să atenteze la integritatea autovehiculelor.
"