"Ovidiu-Ambrozie Bortă - BOA, graficianul satiric al cotidianului nostru, s-a reîntors premiat de la cea de-a VI-a ediţie a Salonului Caricaturii de Presă - Galaţi 2007, care s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute. La salonul gălăţean (organizat de Asociaţia Culturală „Punct”, Ivas Center şi Societatea Jurnaliştilor „Dunărea de Jos”, în parteneriat cu Consiliul Local Municipal şi cotidianul „Monitorul de Galaţi”), care este singura manifestare de gen din Europa Centrală şi de Est, au participat în acest an 35 de graficieni de presă din România şi 4 din Republica Moldova. Juriul a acordat 4 premii de excelenţă (caricaturiştilor Constantin Ciosu, de la “Ziarul de Bacău”, Octavian Bour, de la “Făclia”, Iulian Pena, de la “Telegraful de Prahova” şi Octavian Covaci, de la “Viaţa Militară”) precum şi premii speciale ale organizatorilor (Premiul “Ivas Center” a fost atribuit graficianului Romeo Răileanu, de la “Săptămâna Financiara”, cel al Asociaţiei “Punct” lui Ovidiu-Ambrozie Bortă – BOA, de la “Monitorul de Suceava”, iar cel al Societăţii Jurnaliştilor “Dunărea de Jos” moldoveanului Alex Dimitrov, de la ziarul “Timpul”).
În expoziţia organizată la „Ivas Art Center” au fost prezentate publicului cca. 200 de lucrări care au fost publicate în 53 de ziare naţionale şi locale din România, între care „România Liberă”, „Cotidianul”, „Ziua”, „Adevărul”, „Jurnalul Naţional”, „Gardianul”, „Gândul”, „Evenimentul Zilei”, „Realitatea Românească”, „Bursa”, „Cronica Română”, „Azi”, „Academia Caţavencu”, dar şi 5 „Monitorul” (de Galaţi, Prahova, Vrancea, Cluj şi... Suceava). Din cei 35 de graficieni satirici participanţi, numai doi fac parte din corpul caricaturiştilor suceveni: Ovidiu-Ambrozie Bortă - BOA (care a reprezentat atât „Monitorul de Suceava”, cât şi „Săptămânalul de Rădăuţi”) şi Mihai Pânzaru PIM (pentru caricaturi publicate în „Cronica Română”, „Naţiunea” şi săptămânalul „Jupânu’”). Semnificativ este faptul că BOA a obţinut Premiul Asociaţiei „Punct”, al cărei preşedinte este graficianul Pavel Botezatu, principalul organizator al acestui salon şi caricaturistul „Monitorului de Galaţi”."