Conducerea Oficiului Registrului Comerţului a făcut apel la reprezentanţii firmelor care nu şi-au depus încă situaţiile financiare la sediul acestei instituţii să-şi îndeplinească această obligaţie, în caz contrar riscând sancţiuni care prevăd atât amenzi, cât şi dizolvarea societăţilor. Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, reprezentanţii legali ai societăţilor comerciale au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data adunării generale, să depună copii pe suport hârtie şi în formă electronică a situaţiilor financiare anuale la oficiul registrului comerţului.
ORC Suceava a anunţat că termenul maxim de depunere a situaţiilor financiare este stabilit prin Legea contabilităţii nr. 82/1991 în funcţie de tipul firmelor şi de activitatea desfăşurată de acestea. Astfel, aceste situaţii trebuiau depuse până pe data de 28 februarie de către persoanele care, de la constituire, nu au desfăşurat activitate, caz în care, în locul situaţiilor financiare, se depune o declaraţie. În ceea ce priveşte persoanele juridice care aplică Reglementările contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, inclusiv microîntreprinderile, termenul a fost 30 aprilie, iar pentru persoanele juridice care aplică reglementări contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, data limită a fost 30 mai a.c.
Pentru firmele care nu şi-au îndeplinit aceste obligaţii, în termenele stabilite de lege, sancţiunile prevăd aplicarea, de către Garda Financiară, a unei amenzi contravenţionale de la 2.000 lei la 30.000 lei; dar şi dizolvarea societăţii comerciale, la cererea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sau a oricărei persoane interesate, începând cu data la care s-au împlinit 6 luni de la expirarea termenului maxim de depunere a situaţiilor financiare anuale.
„Pentru a evita sancţiunile legale precizate mai sus, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului recomandă comercianţilor să se prezinte la sediul nostru din Suceava pentru depunerea situaţiilor financiare anuale”, se arată într-un comunicat al acestei instituţii.
Potrivit unei situaţii statistice, din 12.071 de societăţi comerciale care trebuiau să depună situaţiile financiare pentru anul 2006 la registrul comerţului, 7714 de firme şi-au îndeplinit această obligaţie.
"