S-a strâns punga
Fonduri mai mici pentru Spitalul Judeţean Suceava
de Maria ŞUTU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)"Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Suceava a primit cu 11 miliarde de lei vechi mai puţin faţă de câţi bani a solicitat de la nivel naţional. Ca urmare, conducerea CAS Suceava a fost nevoită să regândească sumele pe care spitalele din judeţ le vor primi. Cea mai mare diminuare va fi în bugetul Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, căruia i-au fost tăiate 10 miliarde de lei vechi. Cu toate acestea, conform declaraţiei directorului CAS Suceava, Cristina Iordăchel, furnizorii de servicii medicale vor reuşi să-şi acopere cheltuielile esenţiale estimate până la sfârşitul anului şi anume salariile, hrana pacienţilor, medicamentele şi materialele sanitare. Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” are nevoie lunar de 22 de miliarde de lei vechi pentru fondul de salarii, 6-7 miliarde pentru medicamente şi în jur de 13 miliarde de lei vechi pentru cheltuielile cu utilităţile. Pentru că cea mai mare unitate spitalicească deţine momentan fonduri pe care este posibil să nu le folosească până la sfârşitul anului, s-a decis ca pentru luna decembrie să fie alocate numai 35 de miliarde de lei vechi, faţă de 44-47 de miliarde de lei vechi cât a primit spitalul lunile anterioare. "
Vizualizări articol: 818 | | Notează articolul: Fonduri mai mici pentru Spitalul Judeţean Suceava0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.