Preşedintele executiv al PLD, senatorul de Suceava Gheorghe Flutur, a primit o ripostă dură din partea liberalilor suceveni după ce s-a legat de PNL, afirmând că „Guvernul Tăriceanu III va fi Guvernul Tataia”, aluzie la sprijinul dat de preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, la eşecul moţiunii de cenzură depusă de social democraţi.
Liberalii suceveni, prin vocea tânărului Iulian Angheluş, membru al Biroului Permanent Judeţean al partidului, i-au arătat senatorului Flutur că atunci când a votat „pentru” la moţiunea de cenzură a votat de fapt împotriva sa.
„După ce data trecută Gheorghe Flutur a semnat de două ori pe moţiunea Partidului Democrat, făcând Suceava de râs, miercuri Flutur Gheorghe a recunoscut că a fost un incapabil ca ministru al agriculturii. Domnia sa a votat disciplinat moţiunea propusă de <tăvălugul roşu>, <partidul corupţilor>, <duşmanul numărul 1>, moţiune care spune că între domeniile în care guvernul a înregistrat <mari eşecuri> se înscriu, după cum apreciază social democraţii, agricultura, <care a fost adusă la sapă de lemn de cele două guverne Tăriceanu>”, a declarat Angheluş.
El a precizat că această atitudine a preşedintelui executiv al PSD dovedeşte că „acest senator cu personalităţi multiple se dedublează ca un cameleon, când galben, când roşu, când portocaliu, în funcţie de gradul de foame şi de interesele personale”.
Liberalul Angheluş a făcut un apel la clasa politică pentru a începe o campanie de combatere a oportunismului în politică şi, mai mult, o campanie de sancţionare a oportuniştilor în politică. „Sper ca puţinii liberali amăgiţi de Fata Morgana, botezată de unii PLD, să înţeleagă că nici Flutur, nici PLD-ul nu au nimic în comun cu liberalismul. Să înţeleagă că au fost vânduţi fără ştirea lor pentru un scaun de parlamentar în 2008 să devină aplaudaci ai PD-ului şi ai lui Traian Băsescu”, a mai spus Angheluş.
"