Prefectul judeţului Suceava, Orest Onofrei, l-a sfătuit pe directorul Complexului Muzeal Bucovina, Emil Ursu, să citească şi să înveţe legile înainte să facă declaraţii prin care anunţă că ansamblul de clădiri care alcătuiesc împreună vechiul spital al Sucevei nu poate fi demolat. Ursu a precizat că a solicitat, în baza Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, întocmirea de urgenţă a dosarului de clasare a Spitalului Vechi, pentru salvarea acestuia.
Faţă de această problemă, Orest Onofrei s-a declarat surprins de afirmaţiile lui Emil Ursu, precizând că în calitatea sa de director al Complexului Muzeal, dar şi ca fost şef al Direcţiei de Cultură Suceava, nu ştie să citească legile care sunt în vigoare. „Legile se mai actualizează şi se mai modifică între timp. Legea pe care a citit-o dumnealui, nr. 422/2001, a fost republicată în 2006 cu modificările de rigoare. Iar potrivit acestei legi, Muzeul nu mai are atribuţii în a declanşa proceduri de clasare. Mai mult, această procedură nu este declanşată, aşa cum spune el. Ori era normal ca proprietarul să spună, şi nu un angajat al proprietarului”, a spus prefectul judeţului Suceava. El a amintit că instituţia care putea să demareze procedurile pentru clasarea Spitalului Vechi ca şi monument istoric este Consiliul Judeţean Suceava.
Onofrei a subliniat faptul că prin încercarea sa de a bloca un proiect important, cum este construcţia unui nou spital de urgenţă în Suceava, Emil Ursu s-a pus într-o postură „total neplăcută”, şi ar putea fi declarat responsabil în situaţia în care nu se realizează această investiţie.
„El ca imagine şi ca poziţie a pierdut foarte mult, pentru că dacă acest spital nu se va face, nu numai din acest motiv, dumnealui va putea fi considerat unul dintre vinovaţi, sau unul dintre cei care au pus piedici investiţiei. Pe de altă parte, dorinţa lui de a proteja tot ce înseamnă monumente istorice cred că ar trebui să fie ponderată, iar el să fie cu puţină băgare de seamă. Nu putem declara monument orice lucru, clădire, drum sau obiect care are vechime mai mare de o generaţie”, susţine prefectul Onofrei. El consideră că Emil Ursu ar fi putut să vină cu o propunere ca actualele clădiri ale Spitalului Vechi să devină parte componentă a viitorului spital de urgenţă, în care să se amenajeze un muzeu al medicinii din judeţul Suceava.
Nu în ultimul rând, Orest Onofrei a spus că Emil Ursu a dat dovadă de prea mult zel, considerând că mai grav ar fi dacă în spatele declaraţiilor lui Emil Ursu se află o altă persoană. „Dacă a fost pus de cineva să facă acest lucru, Emil Ursu s-a pus pe sine, instituţia pe care o conduce, şi proprietarul clădirii, într-o situaţie neplăcută, pe care ar trebui să o corecteze”, a încheiat prefectul judeţului Suceava.
"