Noua conducere a organizaţiei municipale Suceava a PD, instalată după alegerile din 22 septembrie, şi-a intrat serios în pâine. Aşa cum a declarat preşedintele organizaţiei, Florin Olaru, la prima conferinţă de presă pe care a ţinut-o în această calitate, primele acţiuni au vizat punerea la punct a bazei de date cu membrii de partid şi responsabilizarea biroului de conducere, acţiuni care au ca scop eficientizarea activităţii. Olaru a arătat că vicepreşedinţii şi secretarii executivi au primit atribuţii precise, hotărându-se totodată ca şedinţele Biroului Permanent Local să se ţină mai des.
„Am cerut ajutorul Biroului Permanent Local ca până la alegerile europarlamentare din 25 noiembrie să organizăm şedinţe în fiecare săptămână, şi nu o dată pe lună, cum spune statutul, pentru a putea avea o eficienţă mai mare, a comunica mai uşor şi pentru a stabili strategiile. Ne aşteaptă o campanie grea şi trebuie să fim foarte bine pregătiţi pentru a demonstra că PD este cel mai important partid în plan local”, a spus preşedintele PD Suceava.
El a precizat că s-a hotărât ca acele persoane care absentează la trei şedinţe ale Biroului Permanent Local sau nu îşi plătesc cotizaţia la partid să fie excluse din această structură de conducere, adică să-şi piardă funcţiile. „Faptul că s-a votat acest lucru arată că într-adevăr s-a înţeles că trebuie să facem echipă şi să punem osul la treabă”, a menţionat Olaru.
Preşedintele PD Suceava a precizat că purtător de cuvânt al organizaţiei a fost desemnat secretarul general, Mihai Ştefănoaia, iar responsabilă în relaţiile cu mass-media şi cu imaginea pe vicepreşedinta Mona Săndulescu.
„Vrem să fim aproape de oameni, de aceea ne propunem să identificăm problemele cu care se confruntă aceştia şi să venim cu soluţii la rezolvarea lor, nu numai cu idei”, a mai spus Olaru.
La rândul său, proaspătul purtător de cuvânt al organizaţiei, Mihai Ştefănoaia, şi-a exprimat speranţa ca momentul alegerii noii conduceri să însemne „o relansare nu doar de jure, ci şi una de facto a organizaţiei implicit la nivel electoral”.
„Calitatea, performanţa şi responsabilitatea vor fi cuvintele de ordine în organizaţie. Ca echipă ne propunem să ne concentrăm pentru obţinerea unui scor bun la alegerile europarlamentare, iar în paralel să începem implementarea proiectelor de relansare a PD la nivel de municipiu, iar gestionarea carierei prin asigurarea posibilităţilor de afirmare în cadrul organizaţiei pe criterii de competenţă şi loialitate pentru toţi militanţii ce pot contribui la promovarea valorilor susţinute de PD, la atragerea de noi membri şi simpatizanţi, precum şi la reflectarea unei imagini pozitive asupra acţiunilor PD să devină un principiu pentru PD”, a declarat Ştefănoaia.
Vicepreşedintele organizaţiei municipale Suceava a PD, consilierul local Mona Săndulescu, promite că aleşii democraţi se vor comporta demn în deliberativul local şi vor susţine doar proiectele care vin în folosul cetăţenilor.
„Consilierii PD vor aborda aceeaşi linie ca şi până acum. Vom face opoziţie în Consiliul Local, dar o opoziţie constructivă. Vom susţine proiectele de hotărâre care vor fi în folosul cetăţenilor, iar cele pe care le vom considera inoportune nu le vom vota”, a spus Săndulescu.
"