În Sala de artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” va avea loc joi, la ora 12:00, o dublă lansare de carte. În calitate de autor, criticul şi istoricul literar Alexandru Dobrescu va lansa volumele „S’avem pardon” şi „Corsarii minţii. Istoria ilustrată a plagiatului la români”.
Volumul „Corsarii minţii”, primul dintr-o serie de cinci care vizează plagiatul de-a lungul timpului, ne introduce într-o lume care, aşa cum spune autorul, este „accesibila oricui, fără vreo discriminare”. „Lumea plagiatului - spune Alexandru Dobrescu - este, probabil, cel mai convingător exemplu de impecabilă funcţionare a principiilor democraţiei. Căci se mişcă în cuprinsul ei, cu drepturi egale, inşi de toata mâna: cerşetori şi oameni cu stare, derbedei şi persoane respectabile, săraci cu duhul şi minţi sclipitoare, între care e mai la îndemână să stabileşti note deosebitoare decât trăsături de unire, dar legaţi prin aplecarea unanimă către însuşirea a ceea ce nu le aparţine”. Prezentarea va fi făcută de poetul Emilian Marcu.
"