Un bărbat şi o femeie au ajuns la spital duminică seară după ce au fost luaţi pe sus de o maşină. Deşi se aflau pe un drum naţional, cei doi se deplasau pe mijlocul drumului. Marius B., în vârstă de 28 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Dacia 1310, se deplasa pe DN 17 A. Ajuns în apropiere de Bălcăuţi, şoferul s-a trezit în faţă cu doi pietoni care mergeau pe axul drumului. Nu a mai avut timp să-i evite, lovindu-i din lateral. Cei doi pietoni, Ion R., de 53 de ani, din Bacău, şi Maria R., de 65 de ani, din Iaşi, au fost norocoşi, scăpând cu răni uşoare.
"