„Cine sunt eu ?”

Se întâmplă uneori să realizăm că nimic nu este... întâmplător. Se întâmplă să privim în timpul trecut şi să ne dăm seama că totul s-a produs conform planului, scopului nostru inconştient.

Deciziile majore sau minore pe care trebuie să le luăm zilnic, asumarea unui risc (şi aici cuvântul „risc” este provizoriu pentru că atunci când spui că rişti ceva nu faci decât să iei o decizie pentru care nu te simţi destul de pregătit, sau eşti pregătit, dar în mod conştient nu ştii asta), grija şi modul de a duce o sarcină până la capăt având atenţia sporită până la cele mai mici detalii sau, dimpotrivă, faptul de a te angaja în mai multe sarcini (şi aici situaţia devine mai complexă, dar nu cu mult decât prima variantă), amânarea unei decizii, a unui răspuns, a unei fapte, modul în care ne comportăm în societate, toate ne vorbesc despre ceea ce suntem. Analizarea detaliată a unei persoane ne face să înţelegem mai bine (sau în totalitate, acest ar fi mai potrivit cuvânt) deci, să cunoaştem acea persoană.

Şi pentru a cunoaşte pe cineva în totalitate, atunci acel cineva trebuie să fie îndeajuns de apropiat, să aibă suficientă încredere în tine pentru a te lăsa să scurmi în trecutul lui. Iar acest lucru se întâmplă extrem de greu, deoarece nu mulţi sunt gata să-ţi ofere trecutul, secretele, viaţa lui însuşi pentru a fi răstălmăcite şi din care rezultatul ar putea fi greu de suportat în unele cazuri.

Aşa că, oare nu ar fi cel mai bine să începem cu noi înşine ? Ar fi cel mai „sănătos” mod de a-i înţelege pe ceilalţi. Şi cel mai bun mod în care am putea să o facem ar fi să ne adresăm întrebarea „Cine sunt eu?” . E cel mai simplu mod de a ajunge la început sau chiar mai jos decât începutul crezut în primă fază. Vor apărea răspunsuri care la început vor jena că ni le-am oferit, chiar dacă nu ne-a auzit nimeni, şi asta pentru că răspunsul prim pe care l-am dat a fost un nume sau o înşiruire de calităţi şi defecte, o parte a sexului cu o anumită vârstă sau o funcţie, ceea ce este o mare greşeală pentru că suntem mai mult decât atât, acestea fiind doar „fructele” a ceea ce suntem cu adevărat.

Cunoscându-te pe tine, ţi-ar fi mai uşor să mă cunoşti pe mine şi asta pentru că fiecare „tu” poate fi un „eu”, diferenţa dintre noi fiind universul propriu în care am crescut şi ne-am dezvoltat, iar când zic universul propriu mă refer la tot ce am construit fiecare până în prezent, peste ceea ce am găsit deja construit.

N.S.