Pentru unii dintre noi, în special adolescenți, principala preocupare este Facebook, Yahoo Messenger, Twitter sau Skype.
Ce sunt toate acestea? Sunt cele mai cunoscute rețele de socializare, pe care majoritatea oamenilor le folosesc. La început, au fost folosite pentru a ajuta oamenii să socializeze mult mai ușor cu familia, prietenii sau chiar oameni necunoscuți.
Însă toate acestea s-au schimbat radical. Facebook-ul, spre exemplu, este una dintre cele mai folosite rețele de socializare.
Facebook a apărut în februarie 2004. Era un site simplu, unde puteai socializa ușor cu alte persoane.
În prezent, dacă nu ai cont pe Facebook, nu ești “la modă”.
Acum, majoritatea care au cont sunt adolescenți și îl folosesc pentru scopuri orgolioase. Cei mai mulți postează tot ceea ce fac în viața de zi cu zi. Exemplu: Cu cine mănâncă, unde mănâncă, ce mănâncă, de ce mănâncă, etc.
Practic, își trăiesc viața mai mult virtual decât real. Faptul că oameni necunoscuți văd ceea ce fac poate fi în același timp și periculos. Cele mai multe persoane nu cunosc nici jumătate din prietenii care îi au pe Facebook.
Adolescenții din zilele de astăzi au ajuns să scrie prescurtat. La început, erau prescurtări cunoscute de toată lumea, însă acum, unele dintre ele poate că nici nu au sens.
Cei mai mulți au ajuns să scrie fără cratime, fără semne de punctuaţie, fără nimic. Pe scurt, adio ortografie!Și toată lumea se întreabă de ce așa puțini iau bac-ul?
Multe persoane au început să-și exprime sentimentele virtual, în loc să discute cu prietenii din realitate.
Există multe pericole pe rețelele de socializare. Nu poți ști niciodată cu cine vorbești de fapt. Multă lume se împrietenește, văd o poză cu respectivul și sunt convinși. Însa poți vorbi cu oameni care nu îți vor neapărat binele. Persoane care știu cum să acționeze, să te ademenească cu vorbe frumoase și să te convingă, spre exemplu, să vă întâlniți.
Majoritatea tinerilor au devenit chiar obsedați de aceste rețele de socializare. La fel se întâmplă cu Yahoo Messenger, Skype sau Twitter.
Vom ajunge să mergem pe stradă, să vedem un lucru nou și să spunem”Like”, în loc să descriem adevăratele noastre sentimente.
Sperăm ca, în viitor, situația să se redreseze. Dacă nu, vom ajunge să trăim virtual, precum niște personaje ale unui film: fără să simțim, să zâmbim sau să trăim cu adevărat!
“Oamenii vor începe să dispară într-un viitor unde singurul loc în care vom rămâne prieteni este pe internet”. (Jay Asher)
Roxana UNGUREANU