Amintindu-mi cum se speră

Viitorul și alte incertitudini

Viitorul ne este mai fidel ca o umbră, plutește undeva la jumătate de pas de noi asemeni unei sentințe implacabile.

Tot timpul ne gândim la viitor și asemeni unor jucători de șah încercăm să anticipăm efectele acțiunilor noastre (lanțul cauzalității, teoria haosului…). Viitorul poate fi privit simplu, ca un ansamblu format din două părți: planuri și realitate.

Planuri, vise, idealuri. Toți le avem. Vrem cariere de succes și să facem ceea ce ne face plăcere. Vrem o casă nici mică, nici mare, dar neapărat cu mansardă și șemineu. Dorim să ne găsim sufletul pereche, acea persoană de care să ne îndrăgostim în fiecare dimineață, și să avem 2-3 copii. Vrem să călătorim: plaje însorite, vârfuri de munte, câmpii nesfarsite… Vrem să dăm liber pasiunilor sau să facem lucruri inedite: să sărim cu parașuta, să învățam să dansăm, sau…, sau…

Muncim și facem sacrificii în numele viitorului.

Sperăm și visăm la idealuri.

Hâda Realitate.

Ai un job ce nu îți place sau ce nu te mulțumește, nu câștigi destul, trăiești într-o garsonieră mică și rece. Pierzi ceea ce crezi că era iubirea vieții tale. Sau uiți de pasiuni, ești măcinat de rutină. Sau…sau…

Când am început să scriu aveam în minte o idee despre ce trebuia să fie. Ajungi în punctul în care hâda Realitate este cinică, chiar malefică.

Ce faci când Universul ți se prăbușește în jur? Ce faci când totul pare că a fost în van? Cazi în genunchi sub greutatea deziluziilor și privirea îți e ațintită în josa€¦tot ce vezi e țărâna.

R. se află acum într-o situație similară cu cea în care eram eu acum ceva vreme. M-a provocat a scrie “despre ce aș vrea să ajungă să înțeleagă și nu mai poate”. Pare complicat, dar în fapt e și mai complicat căci este vorba de noi începuturi.

Regăsirea sinelui

Ești în genunchi. Plângi. Lovești țărâna cu pumnii, urli furia, disperarea, neputința, depresia. Le urli deităților nedrepte. Nu mai ai curaj să privești înaltul cerului. Nu mai crezi în deități, în oameni. Nu mai crezi în tine. Plângi.

Nu mai ai putere. Nu mai poți misca, esti înțepenit. Mintea îți e bulversată, confuză, nesigură. Corpul te trădează: te doare tot și parcă vrea să te renege. Plângi.

Ți-e frică. Ți-e dor. Te doare până și sufletul. Și plangi…

Până-ntr-o noapte când nu mai poți să plângi! Când nu mai simți durere! Nu mai simți nimic, ce-i drept. Nu îți mai e frică, căci mai rău nu poate fi. Privești la stele și-nțelegi că ești una dintre ele. Aceeași materie, același haos de atomi. Doar că tu ai uitat să strălucești.

Ai renăscut! Ești tu. Doar TU și Universul. Simți mândrie! Mândrie că ai îndrăznit să visezi. Mândrie că ai îndrăznit să speri! Mândrie că ai încercat!

Ești doar TU!

Dar cine ești TU? Ce ești TU?

Încet, încet un nou Univers devine clar în jurul tău. Fără frică, fără inhibiții ce te-nlatuiau, fără ancore ce te țineau în loc.

Realizezi că ai aripi! Le desfaci! Zbori și îți dai seamă că știai dintodeauna să zbori!

Ești stăpânul propriului destin!

Îndată ce ai realizat asta ești cu adevărat liber!

*       *        *

Cu riscul unei imagini prea lirice, dar aceasta e metafora redefinirii tale.

Începi cu “Cine sunt?”. Renunți la toate măștile și artificiile. Urmează “Ce sunt?”. Renunți la inhibiții interioare, limitări exterioare. Afli ce știi să faci, ceea ce îți place cel mai mult pe lume. Când realizezi asta, Speranța renaște instantaneu.

Urmează “De ce?”. Afli și îndepărtezi ce te-a făcut nefericit și te-a îngenunchiat. Iei aminte la greșeli pentru a nu le repeta. Înlăturând tot ce e rău în tine sau în jurul tău vei descoperi o liniște interioară deosebită.

Acum ești ca un pictor în fața unei pânze curate: poți așterne noi vise și idealuri, poți face noi planuri.

De acum ai curajul și curiozitatea să vezi ce se poate întâmpla dacă speri. Eșecul nu te mai sperie atât de mult, căci ai privit Abisul în ochi.

Dar trebuie să fim și realiști: să ne știm punctele tari, dar mai ales defectele și să ne știm limitele. Trebuie să fim răbdători și să facem tot ce ne stă în putință. Orice eșec trebuie privit ca o experiență și putem privi lucrurile așa: “poate că nu era menit sau nu mi-ar fi făcut bine și de aceea nu am reusit”. Și o iei de la capăt!

Nu îți fie frică să ceri ajutor! Oamenii au capacitatea de a te surprinde.

Nu există o rețetă pentru fericire, e un fel de alchimie.

Mică epistolă

Dar tu, dragă R.?

Ceea ce aș vrea să înțelegi e că suntem stele ce au uitat să strălucească, diamante ce necesită puțină șlefuire.

Sunt lucruri ce eu nu pot decât să ți le spun: ești o persoană extraordinară, un om deosebit, ai multe calități și abilități de care ai știință; ești o persoană ce oferă prietenie și ce are prieteni pe măsură; ești o persoană cu vise frumoase și planuri multe. Sunt sfaturi ce ți le dau: nu te crampona de chestii mărunte, ai răbdare, nu-ți irosi energi, nu-ți mai fie frică!

Eu doar pot să îți arăt Calea. Primul pas e cel mai greu, până îți amintești cum se pășește. Eu doar pot să te îndrum și să îți repet de mii de ori lucrurile de care sunt convins și cărora nu le dai importanța ce o au cu adevărat.

TU trebuie să alegi Calea! 

Ești stăpâna propriului destin!

Ştefan- Daniel CRĂCIUN