Poşta Română: Un semn de întrebare

Nori negri şi grei plutesc din nou deasupra Poştei Române. Peste tot în ziare, pe posturile de televiziune, ştirile despre această unitate sunt legate doar de cuvintele: reorganizare, restructurare şi privatizare.

Privesc chipurile colegilor mei şi văd atât de multă tristeţe şi simt în sufletele tuturor frica pentru ziua de mâine. Doar cei care fac parte din această ,,familie” numeroasă ştiu ce înseamnă această frică pentru că în această meserie lucrează oameni care sunt trup şi suflet pentru cei din jur, fie ei colegi sau clienţi.

În jurul nostru plutesc atâtea zvonuri şi veşti încât pur şi simplu suntem cu toţii speriaţi, neştiind ce ne va aduce ziua următoare. Locul de muncă spre care ne îndreptam cu drag a devenit acum un fel de ,,scaun electric” şi acum ne este teamă să nu fim ,,electrocutaţi” de cei care se gândesc că nu mai suntem utili şi că toată munca şi strădania noastră a fost zadarnică.

Am pus totul în această meserie, avem amintiri triste dar şi frumoase, oricât de grele au fost condiţiile de muncă noi nu am abandonat această luptă şi mereu am sperat în mai bine. Dar, din păcate, se pare că nimic nu este aşa cum am crezut noi. Toate loviturile primite ne-au călit şi am devenit poate mai răbdători şi am sperat că va veni o zi când cineva ne va recunoaşte meritele.

Sunt ani în care am sacrificat aproape totul, zile petrecute mai mult la locul de muncă decât cu familia, am sacrificat până şi sănătatea, astfel mulţi colegi au ajuns să sufere de probleme foarte grave. Condiţiile sunt grele cu un volum mare de lucru, muncă fizică dar şi psihică, cu multe lipsuri şi neajunsuri, dar noi am răbdat din mai multe motive dar din care unul este cel mai important. Oferind în jurul nostru pe lângă servicii profesionale şi prietenie noi am reuşit să câştigăm încrederea oamenilor formând o relaţie strânsă atât profesional cât şi afectiv. Şi nu am vrut să-i dezamăgim.

Aceştia au încredere în noi, astfel în mai mult sondaje de opinie factorul poştal este pe locurile fruntaşe la capitolul încredere in instituţiile statului. Oare de ce se miră unele persoane că uneori lipsindu-ne lucruri importante pentru a ne face meseria noi am scos bani din venitul propriu (destul de mic) pentru a reuşi să oferim clienţilor servicii de calitate. Cum poţi să-i spui unui om care te tratează cu respect că nu ai cele necesare să-i rezolvi dorinţa, dacă relaţia a fost întotdeauna una armonioasă. Chiar dacă nu au primit de multe ori cele necesare, factorii nu au refuzat niciodată să înfrunte greutăţile meseriei ştiind că sunt oameni care aşteaptă cu încredere pensia, un ziar sau veşti importante. La ghişeu oficiantele au cumpărat cele necesare pentru a putea oferi servicii de calitate iar şoferii au scos bani din propriul buzunar pentru repararea maşinilor fiindcă doar cu ajutorul lor trimiterile ajungeau la oficiile de destinaţie.

Cu toţii am vrut să nu ne dezamăgim clienţii, oameni care ne-au fost mereu aproape. Din păcate unele persoane nu înţeleg acest lucru sau tratează superficial această problemă. Relaţia aceasta este ceva atât de frumos şi durabil încât nimeni nu poate schimba peste noapte această colaborare strânsă. Noi am fost mereu un colectiv unit, am oferit totul, dar ne gândim cu mare tristeţe că datorită acestor schimbări vom dezamăgi multe persoane. Pe această cale vrem să ne cerem scuze oamenilor care ne-au fost aproape de atâţia ani şi îi rugăm să înţeleagă că noi suntem mici pioni în acest joc şi orice neplăcere creată nu va fi din cauza noastră.

Chiar dacă ,,clădirea” Poştei Române parcă e pe cale să fie demolată, noi cei care am pus câte puţin la temelia solidă a acestei mari unităţi încercând să o facem cât mai trainică şi durabilă încă mai sperăm că vor fi persoane care vor consolida acest cămin al multor oameni, salariaţi dar şi clienţi, deci împreună să reuşim să readucem această unitate la nivelul tuturor aşteptărilor.

Cristina DIACONU

Oficiant la Oficiul Poştal Câmpulung Moldovenesc 1