În aşteptarea unei uniri de mult apuse

Se spune că nu poţi trăi prezentul şi viitorul dacă nu cunoşti trecutul. Istoria ne-a învăţat de-a lungul timpului că România este poate una dintre ţările cu cea mai mare putere de regenerare.

Un spaţiu mic,latin, într-o mare slavă a dăruit posterităţii oameni politici de o imensă valoare care au dat lecţii de viaţă, de politică, dar mai ales de patriotism, oameni care poate privesc acum prin fereastra absolutului spre noi şi ne judecă. Ne judecă pentru că e datoria lor să ştie că valorile propulsate, sau chiar inventate de ei,şi-au păstrat eticheta si importanţa într-un sistem românesc ce trebuia să evolueze.

De câte ori, în resemnarea noastră solitară, nu invocăm mari nume ale trecutului glorios?? Răspunsul e simplu chiar fără vreun sondaj, de nenumărate ori, asta pentru că actualitatea politică ne cutremură zilnic. Suntem spectatorii muţi ai unei scenete desprinse parcă dintr-un teatru al absurdului de mult apus, în care mai multe personaje dezorientate şi dificile duc o luptă surdă pentru obţinerea puterii sau a „caşcavalului”, uitând întru totul de oameni.

Ajungi la alienare aproape dacă încerci să raţionezi fiecare declaraţie de presă, fiecare gest, fiecare propunere de lege, fiecare alianţă.

Totuşi, ne amintim subit că facem parte dintr-o Europă dezvoltată pe toate planurile, având în centru o Germanie care a cunoscut infernul totalitarismului şi care şi-a propus să îl uite valorificând capitalismul. Am încercat şi noi reţeta. Am trăit o revoluţie aplaudată de unii ,contestată de alţii ,care ne-a adus in poziţia unui stat de drept dar şi a unei democraţii „prost înţelese” cum obişnuiesc să spună mulţi, o democraţie ai cărei stâlpi stau să cadă zi de zi. După 1990, am fost liberi să alegem, să ne decidem soarta dar „ce naşte din pisică şoareci mănâncă” şi am ajuns în imposibilitatea de a diferenţia răul de bine. Intrăm în cabina de vot nehotărâţi,indecişi. Care e răul cel mai mic??? Care va fura mai puţin??? Care sunt cei ce nu ne mint chiar în toate? -întrebări care ni se rotesc mereu în minte pentru că sunt repetate la fiecare colţ de stradă în preajma alegerilor...

Se spune că ”speranţa moare ultima dar totuşi moare” de aceea propun să nu ne poticnim în speranţe ci să trecem la judecăţi simple dar clare care,în unitatea lor, să definească un viitor mai bun şi să amintească de sufletele topite de lupta pentru crearea unui stat unit, atât pe plan regional, cat şi pe plan ideologic, a unui stat numit simplu România.

Gabriela VACARIU