Am uitat să mai comunicăm

În ultimele decenii, au apărut tot mai multe paradigme, modele şi teorii ale comunicării, acest subiect devenind unul foarte controversat în zilele noastre. În spatele acestor teorii, se află o definiţie pe înţelesul tuturor: “comunicarea poate realiza adevărate punţi între oameni”.

Suntem cu siguranţă destul de familiarizaţi cu afirmaţia: „într-o căsnicie sau într-o relaţie de prietenie este extrem de importantă comunicarea”. Dar ne-am întrebat măcar o dată: ”de ce”? Pentru că în general toate problemele sunt provocate din lipsa comunicării.

Noi oamenii, suntem prea ocupaţi să jucăm teatru şi să oferim spectacole gratis celor din jur zilnic. Suntem obişnuiţi să ne mascăm trăirile, să fim altfel decât suntem, de obicei mai încrezători şi mai puternici. Considerăm adesea că a fi sincer cu propriile sentimente, înseamnă să fii slab, dar de fapt aici greşim. Pentru că trăim în secolul vitezei, facem totul pe fugă, nemaiavând timp să ne împărtăşim ofurile, să discutăm despre sentimentele şi trăirile noastre. Astfel apar problemele în cupluri, când soţul îşi părăseşte nevasta, pentru că ea nu mai comunică, iar soţia îşi părăseşte soţul pentru că acesta e prea ocupat şi nu are timp să o asculte.

Întrucât unii părinţi îşi maltratează copiii fără să le asculte şi partea lor de poveste, aceştia pleacă de acasă pentru că nu reuşesc să se înţeleagă cu părinţii.

Angajaţii sunt deseori nemulţumiţi pentru că au impresia că nu sunt ascultaţi până la capăt, pe când şefii devin irascibili, atunci când vine vorba de dat explicaţii.

După un timp, căutăm disperaţi soluţii. Nu înţelegem de ce căsnicia nu mai funcţionează, de ce părinţii nu reuşesc să-şi înţeleagă copiii care la rândul lor fac ce vor ei, fără să mai asculte de cineva. Toate aceste lucruri se întâmplă pentru că lăsăm comunicarea tot mai în spate, iar în fiecare dimineaţa dăm cortina la o parte, ne punem hainele de scenă, masca şi ieşim ca adevăraţi actori principali în lumina reflectoarelor din societate.

Abia după ce totul e pierdut, ne pierdem timpul căutând răspunsuri la vrăjitori, psihologi şi la biserici pentru a ne putea regăsi. La acest ţipăt mut al disperării există răspuns: „Am greşit atunci când am încetat să mai comunicăm”.

Angela FLOCEA

Facultatea de Jurnalism