Cărţile care ne-au făcut oameni (I)

Suntem tineri. Avem vise şi speranţe. Viitorul stă ca o perdea de borangic în faţa noastră, dornic de a trece prin ea. Romantismul tinereţii ne face să adoptăm poziţii radicale. De aceea, ne pierdem printre valori, exemple şi preferinţe, neştiind încotro să ne îndreptăm.

Cu toţii avem modele pe care le admirăm, ba mai mult, încercăm să le urmăm.

Când vorbim despre un nume celebru, aproape automat ne gândim la bibliotecile ce au stat la clădirea personalităţii sale, sau măcar la cărţile fundamentale care l-au marcat.

De aici s-a născut „un pariu nevinovat pentru adolescenţii mai mult sau mai puţin … miopi” . Sună interesant, nu-i aşa? De fapt, este vorba despre proiectul „Cărţile care ne-au făcut oameni” , în care „omul care aduce cartea”, Dan C. Mihăilescu, a provocat 19 personalităţi româneşti în a da o listă cu titlurile care  „i-au făcut oameni”.

Să fie oare o carte doar pentru copii şi adolescenţi? Nu!...partea bună e că aceasta, la fel ca mai toate cărţile adevărate, nu are vârstă.  O pot citi atât bunicii, cât şi părinţii, mai ales cei care se plâng că „tinerii din ziua de azi nu mai citesc nimic”.  

Personalităţile prezente aici fac parte dintr-o gamă largă de domenii; de altfel, pentru asta s-a şi optat. Acestea, pe lângă faptul că au respectat cererea autorului, au făcut mărturisiri inaccesibile muritorilor de rând. Vom afla cum au  descătuşat tainele literelor, cum au prins gustul literaturii sau cum a fost primul impact cu lumea poveştilor.

Poeta Ana Blandiana spune că „numai ce poate fi citit există cu adevărat”, iar în viaţa ei verbul „a citi” a fost mult mai important decât verbul „a trăi”. Pentru unii cititul înseamnă totul: a se hrăni, a respira, a exista. Iar unele dintre cărţile care la o vârstă sau alta i-au modelat fiinţa marei scriitoare au fost „Dialogurile” lui Platon, „Idiotul” lui Dostoievski, „Teatrul” lui Camil Petrescu.

Pentru Lucian Boia, „Cei trei muschetari” a reprezentat marele roman al prieteniei, pe când rigoarea lui Maiorescu şi libertatea fără frâu a lui Hasdeu l-au marcat laolaltă.

Pe Mircea Cărtărescu „nu l-au făcut cărţile, ci lectura”. Devenit unul dintre cei mai cunoscuţi şi premiaţi români de peste hotare datorită numeroaselor traduceri de care a beneficiat opera sa, susţine faptul că „pasul de la citit la lectură nu este greu, deşi e saltul peste o imensă prăpastie”.

Comenius si Rousseau au avut un rol important în definirea personalitatii celebrului pictor contemporan Ştefan Câlţia, pentru care scrisul e o cale spre sine.

O replică şocantă, pot spune, care probabil că pe mulţi îi va scandaliza, este cea a criticului şi eseistului Livius Ciocârlie, care crede că în „opera lui românească, Cioran nu e un mare scriitor”, fiind „prea gălăgios”. A dobândit conştiinţa limitei sale prin citirea şi recitirea tratatului Istoria de Mircea Cărtărescu.

Cam multe recomandări, nu-i aşa? Noroc de Andrei Cornea, profesor la Universitatea din Bucureşti, ce şi-a propus să iasă puţin din tipare printr-un experiment. Sunteţi curioşi? Rezultatul e de-a dreptul spectaculos…

„În viaţa mea n-am fost mai captivat, mai pasionat, mai fermecat de o lectură ca de această vrăjitorie, pretins istorică, a lui Dumas”, „Cei trei muschetari” , afirma istoricul meu preferat, ale cărui cărţi le-am citi pe nerăsuflate înainte de orele de istorie. Nimeni altul decât Neagu Djuvara m-a convins să fac din istorie o pasiune pentru tot ceea ce înseamnă personalitate şi trecut naţional.

A trăit nedreptatea, a simţit dulceaţa răzbunării, a descoperit o milă sfâşietoare prin „Contele de Monte-Cristo”, respectiv „Cuore. Inimă de copil” al lui Edmondo de Amicis. Fiind una dintre figurile marcante ale Şcolii de la Păltiniş, alături de Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu e de părere că ar trebui să existe o„listă a cărţilor care, necitite, te-ar putea face să ratezi ceva esenţial din viaţa pe care ai trăit-o”.

Marele filosof, eseist şi scriitor propune două reguli pe care trebuie să le respecte orice tânăr doritor să acceadă la „cultura de performanţă”, reguli pe care le ignorăm, riscând astfel să ne ratăm ca indivizi, deoarece nu facem altceva decât să neglijăm propriile predilecţii.

Iulia ROMAN