Timpuri ciudate…

Trăim vremuri foarte ciudate, tulburi şi pesimiste. Suntem conştienţi că trebuie să facem foarte multe lucruri  şi de cele mai multe ori le facem pe fugă. Totul este făcut pe fugă, iar timpul se scurge în fiecare zi fără să ne dăm seama cum a trecut ziua.

Câteodată, ajungem să privim în urmă resemnaţi şi oftând că a mai trecut o săptămână, o lună, chiar un an... Timpul trece foarte repede, iar noi, pe zi ce trece, parcă nu mai reuşim să facem faţă la toate lucrurile. Timpul, cu siguranţă, are altă dimensiune în vremurile astea pe care le trăim !

Îmi aduc aminte de anii copilăriei când orele la şcoală treceau atât de greu, la fel şi orele pentru învăţat dar când veneau zilele de vacanţa eram cel mai fericit copil. Vacanţa mare din vară dura foarte mult timp, atunci dura parcă o veşnicie.

Aveam timp pentru toate, pe care le făceam cu grijă, fără grabă şi cu multă dragoste. Găseam atunci răgazul de a mă bucura de păpuşi, pictură, de a mă juca şi de a fi copil în adevăratul sens al cuvântului. Ziua părea foarte mare şi aveam timp pentru toate jocurile copilăriei. Ba mai mult, întindeam o pătură în spatele blocului şi citeam câte o carte sau povesteam cu prietenele ore în şir până mă striga mama la masă. Cu toţi când eram mici ne doream să treacă timpul repede, să fim mari... dar timpul trecea lin şi încet.

Cum zicea cineva în mod ironic “acum îmi doresc să mai fiu pentru o zi copil”, în care timpul să treacă lin şi încet. O zi în care timpul să nu mi se mai pară că zboară fără ca eu să îmi dau seama când.

Ana Maria MĂRGINEAN