Viitoru-i mic şi negru

Aşa pare el privit din perspectiva unui tânăr care abia a terminat primul an de facultate. Impresii după “primul sfert” din facultate?

În ordinea crescătoare a aspectelor supărătoare: primatul învăţatului/ tocelii in detrimentul activităţilor practice; apăsătoarea semi-indiferenţă a dascălilor direct proporţională cu apatia a cel puţin jumătate din studenţii nou-veniţi; lupta celeilalte jumătăţi dintre studenţi pentru note cât mai mari, luptă care de multe ori îi face să uite de prieteniile pe care le-ar putea lega, de micile delicii ale vieţii studenţeşti.

Se observă lupta asta pentru câştigarea unui loc, a unui statut, începând de la un nivel scăzut, cum e cel al liceelor, al facultăţilor, crescând odată cu vârsta, cu importanţa funcţiei râvnite…

Unde ne îndreptăm? Suntem conduşi de oameni pe care noi i-am ales, pe care îi blamăm  cu imparţialitate, ne aflăm într-o criză financiară si morală deopotrivă şi ne întrebăm... ce facem? În ce condiţii vor creşte copiii noştri? Cum îi ferim de microbul corupţiei, al egoismului, al invidiei, al nepăsării faţă de cei din jur? Cum să-i determinăm să nu aleagă „the easy way” când în preajma instituţiilor de învăţământ se împart cu generozitate flyere nu cu locuri de muncă part-time, ci cu oferte delicioase de funcţii înalte în domeniul videochatului, domeniu în plină ascensiune. Cum le explicăm că cititul nu e old-fashion, că tinerele cu pretenţii de vedete apărute peste noapte la televizor vor dispărea peste zi, când caroseria datorită căreia au fost angajate va rugini?

Alegem să ne resemnam pentru că vina pentru nenorocirea noastră revine exclusiv sorţii, şi nu propriei noastre ignoranţe. Speranţa, aşa cum spun unii, nu este soluţia. Leacul pentru o societate bolnavă nu stă în speranţă, ci în atitudine, în luarea de poziţii.

Putem să colorăm viitorul. E nevoie însă în primul rând de o schimbare. O schimbare în concepţiile desuete. Şi în atitudine.

Delia MIHAI