În zilele toride de vară, cu toţii ne-am dori să ne petrecem câteva minute la umbra unui copac, să savurăm o îngheţată şi să privim la copilaşii care aleargă pe gazonul proaspăt tuns.
Păcat însă că în Suceava nu există un parc „adevărat”. Este adevărat că avem cinci parcuri amenajate (Centru, 3 Bărboşi, Universitate, Iţcani şi Burdujeni), dar nici unul nu se întinde pe o suprafaţă mare (vezi parcurile din Iaşi, Braşov, Bucureşti, sau orice alt oraş din Europa). Acest fapt creează un foarte mare disconfort: mai mereu băncile sunt ocupate, parcurile sunt arhipline sau în cel mai rău caz, iubitorii de animale uită să strângă mizeria lăsată de animalele lor.
Toate aceste inconveniente ar putea fi cât de cât înlăturate, prin amenajarea „parcului” Şipote. Parc în ghilimele datorită faptului că, momentan, parcul este lăsat practic în paragină: iluminatul public „există dar lipseşte cu desăvârşire”, aleile sunt practicabile doar în anotimpul secetos (la cea mai mică ploaie transformându-se în nişte mici mlaştini, pe care pentru a le trece ar trebui să iei câteva lecţii de acrobaţie), băncile există, dar mai rar, că aşa e drăguţ, iar coşurile de gunoi sunt „x-ul” din necunoscută.
E adevărat că primăria îşi doreşte să investească în acest parc, dar se pare că se luptă cu morile de vânt, atâta timp cât pădurea Şipote se află în curtea Consiliului Judeţean. Lucru şi mai prost e că nici Consiliul Judeţean nu poate investi atâta timp cât Primăria Municipiului Suceava a depus actele pentru a prelua parcul.
Să sperăm totuşi că nu-l mâhnim pe „cel mai mare român din toate timpurile”, care se uită de pe calul său cum, încetul cu încetul, parcul de la picioarele sale se micşorează, iar în locul lui apare nişte vile impozante. Şi să ne îndreptăm cu toţii privirile spre acest colţ de natură din mijlocul junglei urbane, ca să nu ajungem să-l parafrazăm pe marele nostru domnitor moldav: parcul acesta nu e al nostru şi nu e nici al vostru, ci e al urmaşilor, urmaşilor noştri…
Tudor AURSULESEI