Avem o ţară - ce facem cu ea?

Trăim într-o ţară în care toată lumea are păreri, gânduri, opinii…ne aflăm într-un maldăr de idei, de exprimări aparent raţionale dar, în esenţă prea puţin raţionate dacă ţinem cont de capacitatea intelectuală a persoanelor care le exprimă.

Ne spunem părerea, ne exprimăm ideile crezând că facem ceva dar, de fapt nici măcar nu suntem conştienţi că România de azi nu se deosebeşte cu nimic de România zilelor de ieri. Suntem înconjuraţi de aceeaşi incapacitate balcanică de a crea o clasă politică onestă şi dezinteresată, aceleaşi scufundări în mocirlă, aceleaşi tânguieli patetice… Elitele pleacă aşa cum demult plecau cei mai buni, românii se află la limita subzistenţei, cei care ne conduc se gândesc doar la binele personal şi la sacrificarea “celor mulţi”… Iar noi ne întrebăm: merită să rămânem în România? Mai avem motive pentru a rămâne aici? Ce-ar fi dacă am pleca toţi tinerii din ţară, plecăm, ne întoarcem acasă doar de sărbători şi constatăm că nu s-a făcut nimic, că totul a rămas la fel! Plecăm din nou, blamând guvernanţii, preşedintele, parlamentarii, primarul, poliţistul corupt şi chiar pe beţivul satului, pe toţi cei pe care îi considerăm vinovaţi de acest haos. Dăm vina pe alţii pentru că e mult mai uşor decât să vedem unde greşim noi.

Dacă noi plecăm şi nu facem NIMIC pentru această ţară…atunci…CINE FACE? Ne complacem în situaţia actuală în care dăm vina pe CINEVA, pe ORICINE, dar vina noastră o ascundem “după deget”. Chiar nu există motive reale pentru a rămâne aici în aşa-zisa “Ţară a lui Papură Vodă”?

De ce nu stăm aici? De ce nu evoluăm aici? De ce nu murim aici? De ce nu acceptăm fatalitatea de a fi român şi nu învăţăm că aici “fericirea e gustoasă, iar nefericirea e dulce”?

Suntem blestemaţi?

Dacă aruncăm o privire în spate, daca evocăm o parte din “faimoasa” istorie a României, vom observa că de-a lungul timpului multe popoare au încercat să cucerească acest “petic de pământ”. De ce au încercat? Nu ştim…poate ei au fost conştienţi de valoarea noastră, valoare pe care noi nu suntem în stare să o descoperim. E greu de răspuns la această întrebare însă tind să cred că în nereuşita lor, aceste popoare au “aruncat” câteva blesteme asupra noastră.

Da ! blesteme… voi expune două dintre ele. Primul ar fi blestemul HOŢIEI…În ţărişoara noastră nu prea poţi să faci ceva fără a oferi o mică atenţie CUIVA. Nu poţi să trăieşti dacă nu dai şpagă şi mai grav este că şi atunci când mori trebuie să dai o mică atenţie…Trist, dar aceasta este realitatea…o realitate lipsită de onoare în care respectul îl câştigi în funcţie de casă sau maşina pe care o ai. Al doilea blestem pe care l-am remarcat ar fi blestemul CORUPŢIEI. E la ordinea zilei acest fenomen în România. Avem conducători corupţi, lideri fără onoare pe care noi i-am ales şi nu am fost în stare să schimbăm situaţia creată cu “ajutorul lor”. Probabil ar trebui să avem încredere că lucrurile se vor direcţiona spre bine, să încercăm să căutăm binele în tot ce se întâmplă în zilele noastre şi să sperăm că nu a fost totul degeaba, dar oare acest lucru va ajuta mai mult societatea noastră să iasă din fundătură, decât dacă tot timpul vorbim despre răul în care am ajuns? E adevărat, societatea naşte conducătorii, dintre noi sunt aleşii, dar putem avea încredere în cei care ne sacrifică?

Oana NETBAI