Goliciune virtuală

„Posesor  de telefon mobil, e-mail şi cont Facebook iei în căsătorie lumea care te poate contacta oricând prin aceste mijloace, fiindu-i alături la bine, la rău, la spam-uri, plictiseală, nevoi şi dezgust?” - dacă am fi întrebaţi astfel înainte de a ne integra în hora virtuală, probabil jumătate ar zice „pas” şi restul ar căuta clauzele contractului, să dea o nuanţă pastel situaţiei prin mici şantajuri sau amânări. Există un sentiment de vinovăţie atunci când respingem cuiva apelul, nu am auzit telefonul sau întârziem cu răspunsul la un mail, la o conversaţie pe mess şi de cele mai multe ori încercăm să redresăm circumstanţele. Cum? Printr-o scuză inventată la care celălalt răspunde cu „nu-i nimic” sau „nu contează”, emiţătorul reuşind să-l manipuleze pe celălalt astfel încât să treacă repede cu vederea şi să ajungă la ce-l interesa de fapt. Un mic Machiavelli sălăşluieşte în fiecare din noi atâta vreme cât nu ne vedem vârfurile degetelor de la picioare din cauza egocentrismului. Exemplul cel mai relevant e atunci când dormi, eşti sunat de cineva, răspunzi şi persoana respectivă te întreabă: „Ah, scuze, dormeai?!” şi domnia ta răspunde: „Nuuu, stăteam în pat!”. La fel este şi o altă replică delicioasă primită de un prieten, la telefon: „Pot să te deranjez cu un apel peste o oră?”. Ne punem încă un gard în jurul libertăţii noastre prin noua tehnologie, de parcă nu ne-ar fi de ajuns conformismul social.  Încep să râd când mă găsesc impacientată că nu-mi găsesc telefonul, că trebuie să ştiu unde e în permanenţă.  Pun pariu că cei care comunicau prin porumbei voiajori, semnale de fum sau bătăi de tobă nu aveau problemele astea...

Uite aşa am ajuns la o problemă spinoasă: internetul! Mărturisesc că o zi fără internet ar fi o zi... cum? Pierdută? Cred că cel mai corect răspuns este o zi în care m-aş simţi mai singură. A ajuns să ne sperie atât de tare solitudinea încât am inventat un site care ne întreabă „ce faci?” şi îi dăm constant update-uri. Oare de acum urmează să ne instalăm camere video peste tot în casă şi să postăm imaginile pe www.mylife24-7.com? Ca să dispară orice urmă de intimitate şi să fim şi mai constrânşi de ceilalţi. Dar totul devine suportabil când persoanele iubite ne caută prin jungla virtuală şi uităm de alte obligaţii. Multe zâmbete ne-au fost cumpărate cu mesaje sau mail-uri de curtoazie, până şi propria viaţă poate fi schimbată cu un telefon. Toate aceste mijloace care definesc gadget-urile din jurul nostru îşi doresc să aibă un scop benefic, şi anume facilitarea comunicării. Această finalitate angelică şi prăpastia virtuală se află la acelaşi etaj când poposim în mediile potenţiale, trebuie doar să mergem în linie dreaptă şi să nu uităm să ne punem telefoanele la încărcat.

Diana Şutac