Despre împlinire -Partea întâi

Conf. dr. Daniel Onofrei, Departamentul de Matematică, Universitatea din Houston, SUA

Recent am fost întrebat: "Te simţi împlinit?" O întrebare pe care mi-am pus-o de multe ori până acum. În cele ce urmează voi aşterne câteva gânduri despre împlinire, încercând de fapt să dezvolt un răspuns personal, fără a avea însă pretenţia epuizării unui subiect atât de complex.

Ce înţelegem prin împlinire? Cum o definim? Cred că pentru a putea defini sentimentul de împlinire avem nevoie de o altă întrebare ajutătoare: "Care e rostul nostru pe pământ?" Doar în măsura înţelegerii rostului putem să ne punem problema împlinirii... Aşadar, o definiţie a sentimentului de împlinire ar fi: Starea de spirit asociată cu sentimentul de înfăptuire a rostului.

În acest context, problema fundamentală devine înţelegerea rostului personal aici, pe pământ. Se pot acum formula două mari perspective: perspectiva materială şi perspectiva transcendentă. În prima perspectivă, în spirit Aristotelian, viaţa se defineşte ca fiind suma tuturor experienţelor definibile în plan senzorial şi încetează odată cu moartea trupească. În cea de a doua perspectivă, în spirit Platonician, viaţa presupune şi o componentă transcendentă şi astfel se prelungeşte şi după moartea fizică, dar într-un plan extrasenzorial. În consecinţă, în funcţie de poziţionarea personală, în prima perspectivă rostul se defineşte exclusiv în raport cu experienţele senzoriale trăite pe pământ, împlinirea acestuia poate avea ecou exterior şi după moarte, însă devine irelevantă pentru cel care a murit, pe când în a doua perspectivă rostul este înţeles doar prin raportare la componenta transcendentă a vieţii; împlinirea acestuia, pe lângă ecoul pământean, dă condiţia existenţei şi dincolo de moarte.

Aşadar, rostul din perspectiva materială (rostul material) poate fi compus, nu neapărat în această ordine, din: experienţa iubirii, formarea şi susţinerea unei familii solide, o viaţă fără excese care să creeze premisele unei posibile morţi târzii şi fără suferinţă fizică, atingerea unui nivel de înţelegere cât mai solid al universului observabil, obţinerea expertizei artistice sau profesionale, obţinerea unui statut social şi/sau a unui confort financiar, propagarea unui set de valori morale, sociale şi profesionale în mod direct sau prin puterea exemplului (de exemplu, compasiunea, onestitatea, disponibilitatea caritabilă, spiritul civic sănătos, eticheta muncii şi disciplina lucrului bine făcut) sau, în cazul în care nimic din ce am scris mai sus nu pare cu putinţă, menţinerea vie a speranţei într-un mâine mai bun.

Fiecare dintre aceste posibile ingrediente ale rostului material, chiar şi asimptotic definite, poate contribui la formarea unui caracter frumos şi împreună pot echivala cu o viaţă bine trăită (atât cât este material posibil) dar, în acelaşi timp, în măsura în care nu facem mereu apel la bunul-simţ general convenit (setul de valori morale, sociale şi profesionaleîncă general acceptate) acestea se pot transforma în grave patologii generatoare de anxietăţi insuportabile, frici teribile şi depresii majore. Din păcate, atunci când totul pare imposibil şi viaţa fără rost, atunci când pare că nimic nu se mai justifică, perspectiva materială permite foarte greu menţinerea vie a speranţei într-un mâine mai bun, întrucât acesta reprezintă în sine un act de credinţă...Realitatea, însă, arată că în unele cazuri, pierderea speranţei invită gândul sinuciderii.

Din perspectiva transcendentă rostul vieţii pe pământ este câştigarea mântuirii, sau, altfel spus, asigurarea continuării vieţii după moarte. Astfel, această perspectivă presupune în primul rând un act de credinţă în componenta metafizică a vieţii omului (pe care eu am definit-o ca fiind acea lumină interioară a sinelui) şi în posibilitatea vieţii veşnice! Perspectiva transcendentă potenţează rostul material şi dezvăluie existenţa unor noi componente ale rostului vieţii pe pământ, cum ar fi: atingerea înţelepciunii, acceptarea în pace a suferinţei, împărtăşirea luminii cu celălalt sau mărturisirea conştientă a luminii în universul înconjurător. Conştientizarea luminii interioare oferă un factor de echilibru în asimptota împlinirii rostului din perspectiva transcendentă (rostul transcendent) şi conferă noi valenţe vieţii pe pământ, iar credinţa în viaţa veşnică oferă dimensiuni metafizice universului nostru material şi păstrează mereu vie speranţa!

Societăţile moderne propun aproape exclusiv ca “reţetă a fericirii” obţinerea unui statut social bun şi a unui confort financiar. Astfel, rostul şi implicit împlinirea lui se imaginează doar în această paradigmă bivalentă limitativă: imagine şi bani! În goana după imagine şi bani lumea modernă îmi pare că devine încet, dar sigur o aglomerare de indivizi grăbiţi, ocupaţi, anxioşi, fricoşi şi depresivi. 

Personal cred în rostul complex definit în perspectiva transcendentă şi descris prin multitudinea de ingrediente amintite mai sus. Nu pot însă să spun care dintre cele două perspective discutate în acest material este cea mai aproape de adevăr. Sunt convins însă că alegerea poziţionării într-una sau alta dintre perspective e la latitudinea liberului arbitru individual şi că împlinirea rostului nu poate fi privită ca o ţintă, ci mai mult ca un parcurs. La întrebarea dacă mă simt împlinit răspund aşadar că atât cât înţeleg viaţa până acum, mă străduiesc să mă repoziţionez mereu pe asimptota împlinirii!

donofrei79@gmail.com