Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Cu un traseu de formare profesională în universități de prestigiu din România și din lume, Raluca Dimian a păstrat constant contactul cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu care derulează în continuare proiecte de cercetare și culturale.
Cine este Raluca Dimian?
Numele Raluca Dimian s-a născut în 2008, odată cu un certificat de căsătorie.
Cu doar câteva zile în urmă îmi susținusem teza de doctorat în cotutelă la Universitatea din Iași și la Școala Practică de Studii Înalte din Paris, cu numele de familie al tatălui meu, care a rămas numele meu de autor. Mai mult sau mai puțin, proiectul tezei de doctorat și cel de căsătorie se născuseră în același timp și loc: la începutul anilor 2000, în Iașiul încântător al toamnelor și primăverilor studenției.
Dealul Copoului era pe atunci un drum zilnic al reflecției intelectuale (pașii spre universitate urmau un traseu exterior, fizic, și unul mental, al exercițiului memoriei, încadrat de experiența continuă a lecturii în două limbi străine, pe care programul de lucru la universitate, ca doctorandă cu frecvență al Facultății de Litere din Iași, îl întrerupea zilnic pentru câteva ore), dar și spațiul plimbărilor în compania unui suflet pe care începeam să-l descopăr și în care mă regăseam. Același spațiu, dar ochii mei îl descopereau de fiecare dată altfel, iar copacii și lumina Copoului emanau un fel de splendoare tânără și misterioasă în timpul plimbărilor confortabile ale celui de-al doilea început.
Cele două proiecte – al doctoratului și al căsătoriei – au evoluat în paralel timp de șapte ani, s-au modelat unul pe celălalt printr-un fel de proiecție ideatică, trăiseră într-un fel de osmoză. În timp, spațiul celor două proiecte – inițial același – s-a diferențiat. După Iași au urmat Paris, Berlin, Leipzig, Dresda, Konstanz, Regensburg, Viena, Lyon, Washington D.C., Praga, București și altele.
Substanța comunicării devenea – în ambele sensuri: intelectual și sensibil – tot mai abstractă, tot mai elaborată. Între labirintul ideilor, al argumentațiilor științifice, și cel poate la fel de subtil al șanselor unei realizări pe plan personal, pentru care prezentul părea mai mult o rezervă, și pe care îl construiam neîntrerupt în mintea mea, separarea era și nu era o iluzie. Uneori cele două labirinturi se suprapuneau, ca într-o hologramă, iar firul Ariadnei traversa culoare coincidente. Cele două momente atât de apropiate în timp – cel al susținerii tezei de doctorat și cel al ceremoniei de căsătorie – au marcat trecerea de la o perioadă de viață abstractă la una a concretizării - atât ca cercetător, cât și ca om.
Deseori mă întreb dacă există o determinare identitară trasată de numele pe care îl purtăm, având în vedere faptul că familia este un egregor, o mică societate care se reflectă, la modul global, în fiecare membru al ei. În cazul meu, numele de autor rămâne un omagiu constant închinat memoriei tatălui meu, pentru care statutul de scriitor sau de critic literar a fost un ideal foarte înalt.
Cu siguranță că sufletele noastre s-au oglindit unul pe celălalt foarte devreme în viață în momentele de recunoaștere a unui potențial comun de creativitate și poate că infinitatea căilor de comunicare deschise prin funcția de critic literar și de profesor de literatură timp de douăzeci și patru de ani a fost, în cazul meu, o necesitate de evoluție între generații.
Cele două nume – numele de autor și numele social - trasează, pentru mine, un fel de domenii complementare ale vieții, care subîntind o evoluție creatoare și, respectiv, una socială. Ele rămân strâns legate unul de celălalt în traversarea perioadelor de viață: uneori se suprapun, alteori se diferențiază, dar nu se despart.
Ați fost invitată să predați la universități din Germania, acum la universități de pe continentul african. Ce vă motivează să acceptați aceste cursuri „în deplasare”?
Am scris o teză de doctorat despre doi mari clasici ai modernității europene, Thomas Mann și Marcel Proust, într-o perioadă în care bibliotecile virtuale nu erau nici foarte răspândite și nici foarte bine dezvoltate. Resursele de carte din România, dar și resursele umane formatoare erau insuficiente pentru finalizarea cu succes a proiectului doctoral, de aceea m-am bucurat de orice ocazie care mi s-a oferit de a explora fondurile de carte internațională și de a iniția dialoguri constructive cu mari specialiști europeni în domeniul istoriei, filosofiei și literaturii comparate.
Bibliotecile din Paris, Berlin și Washington D.C. fiind foarte bine dotate, am petrecut perioade lungi de studiu în spațiile lor de lectură grație integrării în instituțiile academice ale acestor orașe, în calitate de bursieră ERASMUS, DAAD sau ca vizitator privat. În calitate de cercetător postdoctoral angajat într-un proiect despre literatură și fotografie (Franța-Germania-România: 1850-1930) am continuat colaborarea cu Școala Practică de Studii Înalte și cu Școala Normală Superioară din Paris, două instituții franceze de mare prestigiu.
Conform publicațiilor, am o formație de comparatist, iar acest aspect s-a reflectat întotdeauna în temele cursurile opționale pe care le-am predat la universitatea din Suceava. În 2005 am devenit membră a unui grup internațional de cercetare despre literatura interculturală de limbă germană, coordonat de dl. prof. univ. dr. Carmine Chiellino (Universitatea din Augsburg), o colaborare care a durat zece ani. Din anul academic 2012-2013 am coordonat participarea Catedrei de Germanistică din Suceava la parteneriatul instituțional cu Universitatea “Ruprecht Karls” din Heidelberg și cu alte patru catedre de germanistică de la universități din România (București, Brașov, Craiova, Constanța).
Pentru că am lucrat pe teme de cercetare care au vizat legăturile dintre România și culturile europene accesul la fondurile internaționale de carte a fost foarte important. Era normal ca în prelungirea stagiilor de cercetare în centre internaționale să se contureze și ocazii de integrare ca profesor invitat în instituțiile de învățământ superior din străinătate.
Experiența de predare presupune interacțiune directă cu studenții, dar și documentare în centrele internaționale, schimb de experiență cu colegii profesori titulari ai catedrelor europene. Internaționalizarea experienței de profesor, a experienței de cercetător, este foarte importantă pentru evoluția noastră profesională.
Cum au ajuns studenți tunisieni să fie interesați de limba română? Sunt viitorii medici și ingineri care se vor pregăti la universități din România sau sunt și alte categorii de tineri care vor să învețe româna?
Integrarea ca lector de limbă, cultură și civilizație românească la Universitatea El Manar din Tunis este o misiune culturală, o formă de diplomație culturală. Este diferit de tot ce am făcut în trecut. Misiunea de predare a limbii, culturii și civilizației românești în cadrul Institutului de Limbi Moderne al Universității El Manar din Tunis este dublată de o misiune culturală care poate să depășească grupul de studenți și să se orienteze către planul mai larg al interacțiunii dintre cele culturi, desfășurându-se în colaborare cu ambasada.
Abordarea culturală trebuie să implice familiaritate, viziuni de asociere. Gradul de reprezentativitate culturală al unui lector de limbă română în spațiul cultural deservit poate fi extrem de semnificativ și să implice interacțiuni culturale foarte complexe și diversificate: pe lângă predare și cercetare, facilitarea contactelor și a proiectelor dintre artiștii și oamenii de știință români și tunisieni este foarte importantă.
Spațiul cultural al Maghrebului este foarte interesant, substanțial și inspirator. Am găsit aici mai multă deschidere, simpatie și respect pentru România decât mă așteptam (relațiile de colaborare economică dintre România și Tunisia sunt vechi), dar și numeroase puncte comune în evoluția istorică a celor două culturi: Istoria Imperiului Roman, a Imperiului Otoman, experiența unei dictaturi și a unei revoluții, chiar și configurația perioadei de trecere, a așa-numitei perioade post-revoluționare îmi amintesc mereu de România.
Interesul studenților tunisieni pentru limba, cultura și civilizația românească, modulat de proiectele lor de viitor, este dublat de o mare simpatie și de un mare respect pentru România. Nu numai cei ce vizează colaborări cu învățământul academic ori cu sistemul medical românesc se angajează cu seriozitate în studiul limbii, culturii și civilizației românești. În ultimii trei ani relațiile de colaborare turistică dintre România și Tunisia au luat amploare, numărul turiștilor români care aleg să viziteze Tunisia înregistrând o creștere cu 45%, ceea ce aduce cu sine necesitatea specializării tot mai judicioase a reprezentanților turismului tunisian în limba și cultura română. Este, de asemenea, necesară formarea de traducători autorizați de limbă română.
Nu în ultimul rând, dorința de a învăța limba română se leagă de interese de lărgire a spectrului de specializare în domeniul științelor filologice.
Studiul limbii române este abordat în corelație cu cel al celorlalte limbi romanice: franceza, spaniola și italiana. Având în vedere integrarea României în perioada internaționalismului economic, există și interese de învățare a limbii române în scopuri de emigrare sau de integrare în spațiul economic românesc pentru perioade de timp mai lungi sau mai scurte ori pur și simplu interese culturale.
Cum ați descrie experiența africană?
Este o experiență diferită de tot ce am trăit până acum, dar care se conturează pe fondul unui mare sentiment de familiaritate. Cred că această experiență a fost și este necesară și benefică pentru evoluția mea, întrucât mi-a facilitat înțelegerea aprofundată a unor realități de ordin cultural care stau la baza asocierilor dintre România și Tunisia, precum realitatea francofoniei sau cea a apartenenței comune la istoria Imperiului Roman.
Tunisia este una dintre cele mai dezvoltate state africane, dar este și foarte accesibilă, caldă și inspiratoare.
Există aici forme de comunicare afectivă între oameni, forme de intimitate care în societățile avansate economic din Statele Unite ale Americii sau din Europa de Vest s-au pierdut. Există o mare disponibilitate de comunicare sufletească, multă sensibilitate și un mare potențial spiritual.
Valorile tradiționale sunt respectate. Interacțiunea cu straturile societății nord-africane confirmă intuiția că interesul pentru etnografie poate găsi aici o bună platformă de desfășurare, un teren fertil și deosebit de valoros.
În ce măsură reușiți să mai păstrați legătura cu universitatea din Suceava?
Legătura cu universitatea din Suceava este constantă, având în vedere necesitatea finalizării unor proiecte de publicații în colaborare cu colegi profesori suceveni, dar și faptul că am păstrat integrarea (ca membru extern) în școala doctorală. În calitate de coordonator a șase doctoranzi la Universitatea din Suceava, continui să lucrez și în interesul acesteia, unde revin și fizic în perioadele oficiale de vacanță ale universității tunisiene.
Anul trecut am revenit în Suceava o dată la opt-zece săptămâni, am organizat reuniuni ale doctoranzilor români, am moderat o secțiune a conferinței Discurs critic și variație lingvistică alături de doamna prof. dr. habil. Brândușa Steiciuc și am purtat discuții importante cu numeroși colegi, care m-au ajutat în proiectele culturale desfășurate la universitatea din Tunis.
Am apreciat foarte mult promisiunile de sprijin pe care mi le-au oferit biblioteca universității din Suceava, dar și Biblioteca Județeană I. C. Sbiera, în proiectul pe care mi l-am propus de a fonda o bibliotecă de limbă română a lectoratului din Tunis.
Colegii din Suceava rămân, alături de noii colegi din Institutul Limbii Române, cei mai importanți colaboratori și cel mai solid sprijin în misiunea mea de mediator cultural. De asemenea, am păstrat, în pofida suspendării, unele forme de reprezentativitate a germanisticii sucevene la nivel național: am continuat să particip la reuniunile virtuale ale Societății Naționale de Germanistică, în calitate de fondatoare și directoare a filialei din Suceava, am coordonat de la distanță activitatea filialei.
În prezent se discută organizarea următorului congres național de germanistică la Suceava. După conferința despre Herta Müller și Paul Celan, pe care am organizat-o la Suceava în anul academic 2022-2023 cu sprijinul rectoratului și al școlii doctorale, în colaborare cu doamna prof. dr. Bettina Bannasch (Universitatea din Augsburg), acesta ar fi al doilea proiect semnificativ de organizare a unei conferințe internaționale de germanistică în Suceava.
Preconizați să reveniți la USV sau doriți să extindeți aria colaborărilor cu universități din străinătate?
Posturile în Institutul Limbii Române sunt, după cum se știe, temporare.
Contractele se semnează pentru douăsprezece luni, cu posibilitate de prelungire până la maxim trei ani. Conform terminologiei oficiale, suntem detașați pe posturile din străinătate, titulatura noastră este la universitățile din România. Mai devreme sau mai târziu, lectorii integrați în Institutul Limbii Române au revenit la posturile unde erau titulari. Stagiile mele de cercetare și predare la universități din străinătate au fost mai mult rampe de propulsare pentru cariera din România.
Modelul meu de viață a fost integrarea ca profesor în România, cu multiple proiecte și colaborări profesionale în Franța, Germania și alte țări. Voi fi deschisă față de oportunitățile de evoluție profesională, de aprofundare a înțelegerii culturale, pe care mi le va oferi viitorul.
