Valery Kuzmin, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în România:

„Rusia este gata să reia relații pragmatice și reciproc respectuoase atât cu UE, cât și direct cu România” (I)

O.: Doamnelor și domnilor, stimați cititori,

Mă aflu astăzi în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, în calitate de colaborator pentru ziarul Monitorul de Suceava. Voi sta de vorbă cu Excelența Sa, Domnul Valery Kuzmin, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în România.

V.K.: Mă bucur să salut prezența dumneavoastră la Ambasada noastră; în general, suntem întotdeauna deschiși pentru dialog cu mass-media, într-o atmosferă liniștită, fără prea mari emoții.

O.: Vă mulțumesc și vă sunt recunoscător pentru ospitalitate și pentru timpul acordat acestui interviu pe durata căruia vom aborda teme importante și de actualitate pentru români.

Domnule Ambasador, fără a mai zăbovi, o să vă întreb direct care sunt actualele legături economice și politice dintre Rusia și țara noastră? Cum pot ele fi îmbunătățite?

Conform statisticilor oficiale, cifra de afaceri comerciale între țările noastre în anul prepandemic 2019 s-a ridicat la 4,7 miliarde USD. Aproape 50% din ele au reprezentat produsele minerale și 11% a reprezentat comerțul cu mașini și echipamente. La un moment dat, în 2014-2015, o lovitură gravă la adresa exporturilor de inginerie mecanică ale României a fost adusă de sancțiunile ilegale ale UE. În 2020, în „primul an al pandemiei”, cifrele comerciale bilaterale au fost de 3,3 miliarde USD. Anul acesta, în ciuda tuturor dificultăților, ne așteptăm la o ușoară creștere a comerțului între țările noastre. Deja în prima jumătate a anului, cifra de afaceri din comerț s-a ridicat la peste 2 miliarde USD, cu 15,5% mai mare decât cifrele de anul trecut pentru aceeași perioadă. Achiziția de gaze naturale din Rusia de către operatorii români a crescut cu 211%.

Fără îndoială, relațiile noastre comerciale și economice au un mare potențial de dezvoltare ulterioară. Cu toate acestea, din păcate, în condițiile actuale, acest lucru este destul de greu de realizat. Pentru început, este necesar să fie reluată activitatea Comisiei Interguvernamentale Ruso-Române de Cooperare Economică, Științifică și Tehnică și să se decidă asupra copreședinților acesteia. În cel de-al doilea rând, se impune inițierea instituției consulilor onorifici în ambele țări. Până acum, din păcate, nu vedem niciun pas pozitiv în această direcție din partea autorităților române, iar inițiativele noastre nu găsesc sprijin.

În același timp, multe companii din Rusia și întreprinderi internaționale cu capital predominant rus – de exemplu, Lukoil, TMK și altele – operează cu succes în România, dar oportunitățile de dezvoltare a proiectelor bilaterale reciproc avantajoase nu ar trebui să se limiteze la domenii tradiționale, precum industria petrolului și gazelor sau producția de mobilă. Oamenii de afaceri din ambele țări își exprimă interesul pentru extinderea sferei comerțului reciproc, de la materiale de construcție și îngrășăminte minerale la alimente, medicamente și tehnologii de informare și telecomunicații.

Desigur, Camerele de Comerț și Industrie, inclusiv la nivel regional, joacă și ele un rol semnificativ în extinderea orizonturilor comerciale. Sprijinul autorităților ar aduce o contribuție esențială la stimularea cooperării pragmatice reciproc avantajoase în sfera comercială și economică.

În ceea ce privește legăturile politice dintre Rusia și România, legăturile politice ruso-române, pot observa că, din păcate, nu au existat evoluții pozitive în acest domeniu în ultima perioadă. România urmează cu strictețe politica anti-rusă a Statelor Unite, a NATO și a Uniunii Europene, care, de fapt, își declară în mod deschis obiectivele de a construi obstacole în calea dezvoltării țării noastre și, în cele din urmă, de a o distruge. În același timp, ele se ascund în spatele unor pretexte și acuzații artificiale împotriva Rusiei, învinuind-o de toate păcatele: de la „amenințări hibride” la „stabilirea unei sfere de influență” și chiar de „agresiune”. În același timp, ele își promovează în mod constant infrastructura militară și au sporit în mod semnificativ activitatea militară, inclusiv manevrele și zborurile de-a lungul granițelor Rusiei. Concomitent, țările occidentale folosesc mass-media și rețelele sociale pentru a le „spăla creierul” cetățenilor lor pentru a păta imaginea Rusiei, invocând doar argumentele tradiționale „Highly Likely”.

Vorbind în special despre relațiile cu Uniunea Europeană, în anii 2000’ au fost încheiate o serie de acorduri importante de parteneriat strategic între UE și Rusia în diverse domenii – economie, pe temele legate de vize, protecția drepturilor omului, sectorul de securitate etc. S-a desfășurat o muncă activă și de succes. Cu toate acestea, chiar înainte de pandemie, această activitate, din nou sub pretexte artificiale, a fost suspendată, la inițiativa UE, iar Rusiei i-au fost impuse o serie de sancțiuni ilegale. Mai mult, din anumite motive, Bruxelles a decis că are dreptul să se amestece în afacerile interne și să-i învețe literalmente pe ruși cum să trăiască. Și asta pe fondul unor probleme serioase din propria casă.

Rusia este gata să reia relații pragmatice și reciproc respectuoase atât cu UE, cât și direct cu România. Astăzi, în opinia mea, reluarea legăturilor interparlamentare prin grupurile de prietenie relevante poate deveni un factor de îmbunătățire a legăturilor politice.

Î.: Credeți că scutul antirachetă de la Deveselu a influențat calitatea relațiilor dintre cele două țări? Care este poziția Rusiei cu privire la desfășurarea scutului antirachetă la Deveselu?

R.: Poziția Rusiei în această problemă este cunoscută de mult timp și exprimată la cel mai înalt nivel. Încă în mai 2016, Președintele Rusiei Vladimir Putin a spus că țara noastră va fi nevoită să riposteze pentru a minimiza amenințarea reprezentată de desfășurarea elementelor americane de apărare antirachetă în România. Și amenințarea este una semnificativă – în cadrul complexelor Aegis Ashore pentru antirachete de la Deveselu se folosesc lansatoare MK 41, din care este posibilă lansarea Tomahawk-urilor, inclusiv a celor cu echipament nuclear. Aici se vorbește adesea despre „garanțiile SUA” în ceea ce privește posibila utilizare a acestor rachete. Nu pot spune despre România, dar noi ne amintim bine de „asigurările” americane că sistemul global de apărare antirachetă „nu este împotriva Rusiei”. Cu toate acestea, realitatea este aceasta: dezvoltarea sistemului american de apărare antirachetă a urmat după ce Statele Unite s-au retras din Tratatul privind limitarea sistemelor antirachetă anti-balistice în 1972, iar acum Washingtonul a distrus Tratatul INF din 1987, Tratatul privind Cerul Deschis și a început să creeze noi blocuri militare în Orientul Îndepărtat, iar în Europa, cu persistență maniacală, împinge NATO către Est, declarând Rusia drept adversarul său, amenințare etc. La rândul său, Rusia rămâne angajată față de moratoriul anunțat anterior privind desfășurarea rachetelor INF la sol până când în regiunile respective apar armamente de rachete din clase similare de producție americană. În același timp, ceea ce este tipic, țările NATO, până în prezent, de mai bine de doi ani, nu s-au obosit să răspundă propunerilor noastre pentru a declara un contra-moratoriu.

Și elementul final vizavi de transparența și întărirea încrederii în conformitate cu Documentul de la Viena: reprezentanții țării noastre nu au fost niciodată invitați la Deveselu. Ce trebuia să facem? Am dezvoltat (și, după cum a amintit Vladimir Putin de mai multe ori, americanii nu s-au opus) sisteme eficiente de armament de ultimă generație capabile să provoace daune ireparabile agresorului.

„Rusia este gata să lucreze împreună cu România pentru a intensifica legăturile politice, economice și umanitare”

Î.: Credeți că politicienii români sunt deschiși/interesați de relațiile cu Moscova sau, mai degrabă, le evită?

R.: Din păcate, trebuie să recunoaștem că majoritatea politicienilor români aderă la cel de-al doilea principiu. În ceea ce privește interacțiunea cu România, poziția Rusiei a fost recent, în luna mai a acestui an, conturată suficient de detaliat de către Președintele Vladimir Putin în cadrul ceremoniei de prezentare a scrisorilor de acreditare de către ambasadorii mai multor țări, inclusiv șeful misiunii diplomatice a României în Moscova, Domnul Cristian Istrate. El a menționat că partea rusă se așteaptă să dezvolte relații reciproc avantajoase cu România. Suntem gata să lucrăm împreună pentru a intensifica legăturile politice, economice și umanitare. În același timp, avem un potențial bun de cooperare cu privire la problemele regiunii Mării Negre.

„Occidentul colectiv a reușit, sub conducerea Washingtonului, să ne aducă în pragul unui conflict serios”

Î.: Sunt relațiile dintre Rusia și Occident la fel de tensionate în momentul de față ca și acum 30 de ani?

Există un sentiment de confruntare între Rusia și Uniunea Europeană?

R.: Voi începe cu a doua parte a întrebării dumneavoastră: nu, nu avem un sentiment de confruntare cu UE. Pur și simplu nu putem ignora pașii neprietenoși ai Bruxelles-ului care încearcă din ce în ce mai activ să se amestece fără menajamente în afacerile interne ale Rusiei și, prin presiuni, să realizeze „schimbări” în politica noastră externă fără a ține cont de interesele legitime ale țării noastre. Pe fondul unei profunde crize atât morale și politice, cât și socio-economice în întregul Occident colectiv, birocrația „blocului comunitar” se străduiește să fie un mentor pentru Rusia și aproape un lider mondial, acuzându-ne fără discernământ pentru aproape toate propriile probleme și calcule greșite. Un exemplu frapant: poziția agresiv ipocrită a Bruxelles-ului cu privire la criza de la granița bieloruso-polonă, care este izbitor de diferită de linia sa de comportament în circumstanțe similare în zona Canalului Mânecii, a Mării Mediterane etc.

Din ce în ce mai des apar rezoluții și „directive” ale Parlamentului European, care nu numai că încearcă în mod deschis să ne dicteze voința lor, ci și falsifică direct istoria, echivalează URSS și Germania nazistă. În același timp, la votarea proiectului de rezoluție rus a Adunării Generale a ONU, „Combaterea glorificării nazismului, neonazismului și a altor practici care contribuie la escaladarea formelor moderne de rasism, discriminare rasială, xenofobie și intoleranță asociată lor”, membrii UE se abțin de la an la an, în unanimitate, ca să nu mai vorbim de indiferența lor față de adunările veteranilor SS din Letonia și Estonia, de permisivitatea grupurilor radicale de dreapta din Ucraina. Se pare că majoritatea politicienilor moderni ar trebui să-și lărgească orizonturile, să citească verdictul Tribunalului de la Nürnberg. În acest document, care face parte integrantă din dreptul internațional, acum 75 de ani au fost date definiții legale clare ale acelor fenomene pe care acum ei încearcă să le întoarcă pe dos.

Remarcăm încercările de a crea sfere de influență ale Uniunii Europene, un exemplu viu al cărora este programul Parteneriatului Estic. În 2014, în timpul evenimentelor de la Kiev, am invitat Bruxelles-ul să discutăm toate subiectele legate de semnarea Acordului de Asociere între Ucraina și UE, întrucât Kievul și-a păstrat calitatea de membru al CSI (Comunitatea Statelor Independente), dar nimeni nu a vrut să ne asculte, ne-a fost spus pur și simplu că aceasta nu este treaba noastră. Acum vedem că economia ucraineană s-a „veștejit”, iar țările occidentale iau o poziție complet anti-rusă cu privire la conflictul intern ucrainean, tolerând sabotarea de către Kiev a acordurilor de la Minsk aprobate de Consiliul de Securitate al ONU și cerând constant ceva Rusiei, care nu este parte a conflictului intern ucrainean.

În ceea ce privește situația din trecut, în urmă cu 30 de ani, relațiile noastre cu CEE (Comunitatea Economică Europeană) de atunci erau mult mai deschise și constructive, dar Occidentul colectiv, care acum proclamă deschis Rusia drept inamic, a reușit, sub conducerea Washingtonului, să ne aducă în pragul unui conflict serios, în primul rând prin înaintarea constantă a infrastructurii militare NATO către hotarele noastre.

Octavian-Eusebiu HALICI