Când visul unui om devine visul unor oameni

Carmen Veronica Steiciuc: Matei Vişniec, reveniţi la Suceava în aceasta lună iunie în cadrul unui minifestival care vă este dedicat. Sunt programate două spectacole şi mai multe întâlniri cu oameni de teatru, printre care una cu directorul Festivalului Internaţional de la Sibiu, Constantin Chiriac. Să începem însă cu cele două spectacole. Ce vor vedea de fapt iubitorii teatrului de la Rădăuţi şi Suceava?

Matei Vişniec: Am încercat de data aceasta să aduc un spectacol din străinătate şi un spectacol creat în cadrul unui teatru naţional din România. În ultimii 15 ani am avut piese create practic în toate teatrele naţionale din România. La Teatrul Naţional din Bucureşti mi s-au jucat două piese: "Maşinăria Cehov" şi "Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal". La Teatrul Naţional din Cluj mi s-a jucat timp de mai mulţi ani piesa "Mansardă la Paris cu vedere spre moarte" şi este încă în repertoriu "Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal". La Teatrul Naţional din Iaşi mi se joacă de câţiva ani buni "Negustorul de timp", dar am avut şi alte piese, precum "Angajare de clovn" sau "Spectatorul condamnat la moarte". Şi la Teatrul Naţional din Craiova am avut mai multe spectacole, dar ultimul s-a născut dintr-o comandă, am scris la cererea lui Mircea Cornişteanu un text mai special, "Occident Express", în cadrul unui proiect european. Este o piesă despre emigraţie, despre frontiere, despre Europa şi noul capitalism… De la bun început ideea a fost ca spectacolul să se poată juca în gări sau în trenuri, în spaţii neconvenţionale sau în stradă. La Craiova el se joacă deseori pe esplanada din faţa Teatrului Naţional, iar la Bucureşti s-a jucat la gara Băneasa. Spectacolul, realizat de Alexandru Boureanu, a avut parte de un turneu fabulos prin Europa, din Turcia până în Germania.

Am propus deci acest spectacol pentru Suceava şi Rădăuţi în primul rând pentru că este mai uşor de transportat şi pentru că trupa are practica turneului cu acest text, dar şi pentru actualitatea sa.

CVS: Iar al doilea spectacol vine la Suceava şi la Rădăuţi după ce a fost programat în cadrul Festivalului Internaţional de la Sibiu, desfăşurat între 7 şi 16 iunie. Putem spune că această companie vine de foarte departe, de la Chicago, şi că trupa dispune acolo de un mic teatru de "buzunar", unde încearcă să facă teatru necomercial. Sunt aceşti actori oarecum "atipici" pentru peisajul teatral american?

MV: Exact. Directoarea teatrului, Beata Pilch, care are rădăcini poloneze, a creat o trupă deschisă spre repertoriul european şi care încearcă să facă altceva decât majoritatea teatrelor americane interesate de fapt de divertisment. Compania propune anual la Chicago două sau trei spectacole noi, create într-un spirit de avangardă, de căutare, de noutate. Aş mai spune că trupa Trap Door Theater este îndrăgostită de România, unde a mai fost de două ori, la Sibiu, dar şi la alte festivaluri, cu diverse spectacole. Colaborarea mea cu ei durează de vreo şase sau şapte ani, pentru că Trap Door Theatre mi-a mai montat piesele "Angajare de clovn" şi "Caii la fereastră".

CVS: Cum s-a întâmplat însă ca trupa de la Chicago să-şi dorească să lucreze cu regizori din România?

MV: Tot în spiritul "deschiderii". După prima mea piesă montată de ei, "Angajare de clovn" (creată de un regizor american), Beata Pilch mi-a spus "am dori să lucrăm cu regizori tineri din România, pentru că şcoala românească de regie este foarte bună". La recomandarea mea, "Caii la fereastră" a fost montată apoi de Radu Alexandru Nica, iar piesa pe care o va vedea acum publicul sucevean şi rădăuţean este montată de Istvan Szabo, directorul Teatrului Maghiar de Stat din Oradea. Mi s-a părut că această "internaţională" a teatrului poate fi benefică pentru toată lumea: un autor român care trăieşte între Franţa şi România, o trupă americană care se simte bine în Europa, un regizor maghiar din România care montează mult şi în Ungaria (de altfel, ultima etapă a turneului făcut de trupa Trap Door Theatre va fi Budapesta).

CVS: De ce le place actorilor de la Chicago de România?

MV: Cred că este o întrebare pe care merită să le-o punem lor şi, de altfel, îi invit pe ziariştii din Suceava, precum şi pe cei doritori de dialog intercultural să vină să le vadă spectacolul şi să participe apoi la discuţia cu ei. Acum doi sau trei ani, când au venit ei prima dată la Sibiu cu "Angajare de clovn", le-am pus actorilor această întrebare: de ce v-a plăcut România (pentru că era evidentă satisfacţia lor). Ştiţi ce mi-a răspuns unul dintre actori? "Mi-a plăcut la voi pentru că aici oamenii mai ştiu să piardă timpul". De fapt, actorului îi plăcuse enorm atmosfera de la Sibiu, faptul că după spectacole toată lumea îşi dădea întâlnire în curtea festivalului şi invitaţii stăteau la discuţii şi la bere până la trei dimineaţa, faptul că la Sibiu nu exista nici o presiune a timpului. Brusc, probabil, timpul nu mai era cântărit "în bani" şi actorii americani s-au simţit decontractaţi, liberi de presiunea timpului… Interesantă percepţia lor.

CVS: La Suceava va mai veni şi un "invitat de onoare", actorul Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internaţional de la Sibiu şi directorul Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu. Pe data de 19 iunie, la ora 11 va avea loc o întâlnire cu Constantin Chiriac la Auditoriumul „Joseph Schmidt” de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava. Personal consider că este o şansă pentru publicul sucevean să discute cu Constantin Chiriac. Veţi modera această discuţie, de fapt, ce idei vreţi să puneţi în evidenţă?

MV: Constantin Chiriac reprezintă, împreună cu Festivalul de la Sibiu, o mare reuşită românească. Festivalul creat de el acum 20 de ani este poate cel mai important pelerinaj cultural internaţional în România. Sute de străini, de artişti, vin anual la Sibiu şi pleacă apoi cu o altă imagine a României, cu informaţii despre România reală, despre România culturală (inutil să mai spun că în străinătate România are o presă proastă din cauza unei emigraţii care creează probleme). Pentru a rezuma, Festivalul creat de Constantin Chiriac a adus acestui oraş statutul de capitală culturală europeană, o premieră absolută pentru spaţiul românesc. Această experienţă merită povestită, iar Constantin Chiriac a acceptat invitaţia mea de a face o escală la Suceava. Nu i-am ascuns (şi de fapt nu ascund nimănui) ambiţia mea de a crede că Suceava şi Bucovina vor putea beneficia într-o bună zi, la rândul lor, de acest statut, de capitală europeană a culturii. Bucovina noastră are toate atuurile în acest sens, mai rămâne ca oamenii să se mobilizeze în jurul unui vis, dincolo de diferenţele politice sau de temperament. În ce mă priveşte, doresc să lansez o dezbatere publică pe această temă, la Suceava, odată cu venirea lui Constantin Chiriac, care face parte şi din juriul european care acordă acest statut.

CVS: Credeţi că Suceava se poate compara, la nivelul şanselor, cu oraşe precum Iaşi, Cluj sau Constanţa?

MV: Orice proiect mare porneşte de la un vis. Dacă încercăm, poate că obţinem ceva, dacă nu încercăm, sigur nu obţinem nimic. Iar atunci când visul unui om devine visul unor oameni, lucrurile se pot schimba într-un ritm rapid, se pot crea alianţe, apare o dinamică generală… Mă veţi întreba poate de ce mă arunc în astfel de proiecte când de 25 de ani viaţa mea s-a derulat mai degrabă în Franţa. Mă arunc tocmai pentru că, trăind în străinătate, am învăţat să-mi apreciez mai bine regiunea natală. Iar timpul nu a schimbat nimic. În adâncul meu sunt un bucovinean domiciliat cu sufletul la Rădăuţi. 

A consemnat Carmen Veronica Steiciuc