Oana Petruţa CHIDOVEŢ

Este de notorietate faptul că ţara noastră se află în pragul unei crize pe piaţa forţei de muncă din cauza migrărilor masive ale muncitorilor români la muncă în străinătate, fenomen cu care ne confruntăm de ani de zile şi care, evident, nu se întâmplă fără a produce şi efecte.  Ajungându-se în prezent la un deficit prea mare de forţă de muncă, statul român a încercat tot felul de soluţii: readucerea muncitorilor români din străinătate, mobilizarea forţei de muncă din mediul rural sau ”importul” de muncitori străini, din ţări precum China, Turcia, Bangladesh.

Sigur că încercarea de a readuce românii în ţară prin diverse strategii (burse de locuri de muncă), a rămas fără rezultat, atâta timp cât angajatorii nu vor  începe să mărească salariile, conştienţi fiind că acest lucru se impune datorită concurenţei  din ţările europene.

Majoritatea românilor plecaţi în străinătate  ar fi dispuşi poate să se întoarcă în ţară, mulţi dintre ei au plecat cu gândul reîntoarcerii, însă nivelul scăzut al salariilor îi împiedică să facă acest lucru. Deşi angajatorii se plâng mereu de lipsa forţei de muncă  şi de lipsa calificării, nu iau măsuri radicale în sensul majorării salariilor, îngroziţi fiind de impozitele şi taxele aferente, preferând să plătească  ieftin, muncitori  necalificaţi, sau gândindu-se la forţa de muncă ieftină din est.

 

Cei mai mulţi angajatori evită persoanele din afara localităţii

Este mediul rural o soluţie? Cei mai mulţi angajatori evită persoanele din afara localităţii, doar din simplu motiv că un astfel de angajat  ar antrena costuri suplimentare cu transport şi, eventual,  cazare sau dacă angajează muncitori din mediul rural, nu sunt  interesaţi de cheltuielile acestora de deplasare.

Cu toate că în mediul rural există resurse de forţă de muncă,  acestea trebuie aduse în circuit, prin tot felul de mecanisme, în condiţiile în care populaţia de la ţară nu are educaţia necesară  conştientizării beneficiilor  unui contract de muncă, alternativa cea mai comodă fiind munca cu ziua. Ultima soluţie, aparent avantajoasă, este cea a importului de forţă de muncă din ţări precum China, Bangladesh etc.. Nici aceasta nu funcţionează în favoarea angajatorilor, procedura fiind foarte scumpă şi anevoioasă.

 

Procedură anevoioasă

Cu toate că vorbim de un deficit major de muncitori, accesul străinilor pe piaţa românească este limitat de statul român, prin acte normative. Astfel, aducerea de forţă de muncă din ţări din afara Uniunii Europene este dificilă din cauza procedurii complicate care se desfăşoară prin intermediul Oficiului Român pentru Imigrare şi a reducerii numărului de permise de muncă pentru străini. Problema salarială apare şi în acest caz, în sensul că angajatorii trebuie să facă un efort financiar substanţial care, evident, are ca efect presiuni salariale din partea muncitorilor autohtoni. În condiţiile în care salariul minim de încadrare al unui cetăţean străin pe piaţa forţei de muncă din România trebuie să fie  echivalentul salariului mediu pe economie al unui cetăţean român, la care se adaugă cheltuieli suplimentare pe care le acoperă angajatorul român, constând în taxa pentru obţinerea permisului de muncă, taxa pentru eliberarea permisului de şedere, dispare astfel mitul  că muncitorul chinez, spre exemplu, este ieftin.

Costurile cresc şi cu operaţiunile de recrutare, numeroase firme forţând acum piaţa muncii în deficit şi impunând pentru muncitorii aduşi, încheierea unui contract ferm pe o perioadă de 1 an, asigurarea de cazare şi hrană, bilete de avion, acoperirea costurilor pentru obţinerea permisului de muncă.  În vederea obţinerii avizului favorabil, angajatorul persoană juridică depune la Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă  o cerere motivată privind necesitatea încadrării în muncă a străinului, însoţită de o serie de documente: acte de identificare a societăţii, a muncitorului străin, atribuţiile şi cerinţele postului, dovada selecţiei pentru ocuparea postului, făcută de angajator, prin adeverinţa eliberată de AJOFM.

 

Importul de forţă de muncă nu este ieftin

Singurul avantaj este obţinerea unui câştig pe măsura necesarului de forţă de muncă reclamat de angajatori, însă impunerea prin lege a unui plafon minim echivalent cu nivelul salariului mediu al unui român, dar şi pretenţiile financiare ale muncitorilor străini, arată că importul de forţă de muncă nu este ieftin, aşa cum se credea iniţial. În concluzie, indiferent de modalitatea adoptată pentru rezolvarea crizei de pe piaţa forţei de muncă, este evident ca resursa umană implică costuri din ce în ce mai mari pentru angajatori. Pentru informaţii şi sugestii, telefon 0230520317 sau pe mail la adresa office@agentierecrutare.ro.

Consultant – avocat Oana Petruţa Chidoveţ
Human Resources Consulting
Agenţie de recrutare şi selecţie de resurse umane

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Criza de pe piaţa forţei de muncă versus ”importul” de muncitori străini.

Comentarii