Vorbeam în articolul trecut despre importanţa primului job în construirea carierei. Spuneam că este foarte important să te axezi pe studiile pe care le-ai urmat. Dar, uneori, realizezi, în timpul studiilor sau la finalizarea lor, că domeniul pentru care ai optat iniţial nu te reprezintă. Sau pur şi simplu eşti dezorientat, nu ştii sau nu crezi că vei face faţă.
Înainte de orice, trebuie să te autoevaluezi, să vezi care-ţi sunt punctele forte şi care-ţi sunt punctele slabe, pentru că e posibil să nu le cunoşti. Dacă nu o poţi face singur, poţi apela la un psiholog, sunt o mulţime de teste psihologice pentru asta. Şi, în plus, îţi va fi de ajutor, la început de carieră, să ştii cum vei reacţiona în diverse situaţii în care nu ai mai fost pus, iar aici îţi vine în întâmpinare psihologul.
Trebuie apoi să te orientezi către nişte joburi care să-ţi permită dezvoltarea carierei. Dacă eşti confuz şi nu ştii care e varianta cea mai bună pentru tine, încearcă să-ţi iei mai multe joburi part-time, pentru a-ţi face o idee despre piaţa muncii, despre ce oferă ea şi să vezi care e domeniul în care vrei să-ţi construieşti cariera. Discută cu persoane care lucrează deja în aria ta de interes, ca să-ţi faci o idee şi mai precisă despre responsabilităţi, despre riscuri, despre avantaje şi dezavantaje.
Acum , după ce te-ai documentat, încerci să-ţi găseşti un job într-o companie care să-ţi permită ascensiunea sau lansarea în carieră. Eşti entuziast, dar trebuie să fii conştient că mai ai mult de muncă până să poţi spune că îţi conturezi cariera. Acum tu încerci să înveţi şi să câştigi experienţă. În funcţie experienţa pe care o acumulezi în acest stadiu, îţi poţi stabili şi obiectivele de carieră.
Te-ai angajat, faci ceea ce-ţi place, eşti încântat, ai un job bun, dar nu uita să-ţi dezvolţi continuu aptitudinile şi să te menţii informat cu privire la noutăţile din domeniul tău de activitate. Numai aşa poţi fi cel mai bun!
La un moment dat vei simţi că începi să te plictiseşti, simţi că vrei mai mult sau chiar altceva. Nu mai găseşti nici o provocare în ceea ce faci, ţi se pare banal totul şi începi să te gândeşti că ar fi bună o schimbare pe plan profesional. Începi astfel să iei în calcul o reorientare în carieră, dar pentru a face faţă cu succes schimbărilor din viaţa ta profesională, trebuie să iei deciziile în mod raţional, analizând cu atenţie toate aspectele. Numai aşa vei găsi din nou confortul necesar pentru performanţă.
Te vei întălni cu siguranţă cu situaţiile de mai sus de nenumărate ori în viaţă. Experţii din domeniul resurselor umane consideră că un individ îşi poate schimba cariera de 5-6 ori. Alege cu atenţie şi raţional, iar cariera ta va fi ascendentă!
Aşteptăm întrebări şi sugestii la telefon 0230 520317 sau pe email office@agentierecrutare.ro.
Consultant- psiholog, Monica Tataru
Human Resources Consulting
Agenţie de recrutare şi selecţie de resurse umane
( 3 iul 2008, 11:10:15