Diaspora

Dumitru Mugurel VINTILĂ

În articolul anterior am introdus sintagma civic realizat. Termenul civilizat a devenit abstract, precum patriotismul. Sintagma civic realizat slujește mai bine nevoia unei renașteri naționale. Civic - este propriu cetățeanului, membru conștient al societății. Realizat - înseamnă că a reușit să pătrundă înțelesul fenomenelor. Putem deveni o societate civic realizată atunci vând vom gândi corect, când ne vom debarasa de greșeli și când ne vom reafirma dreptul de a opta și decide.

Diaspora este noul subiect care preocupă sistemul politic și mediatic românesc. În urma alegerilor prezidențiale din 2019, emigranții români au devenit interesanți. Votând o singură opțiune, în proporție de 93%, au arătat o serioasă lipsă de flexibilitate în aprecierea fenomenelor politice interne și au amintit reflexe radicale de tip comunist. Aceeași atitudine politică s-a manifestat și în 2024. Reflexele radicale denotă slăbiciune și neputință. Nici nu contează dacă sunt comuniste sau extremiste. Acești oameni sunt ușor de manipulat, și de manipulatori interni și externi nu ducem lipsă. S-a dovedit că ultima generație de dezrădăcinați, datorită lipsurilor și nedreptăților de acasă, are dificultăți serioase să înțeleagă ce se petrece în țară. Universul lor este simplu: muncă și iar muncă. Strâng cu greu ban cu ban și mulți visează să se întoarcă cât de cât realizați. Această diasporă s-a îmbogățit - din păcate - cu tot felul de specimene și încă nu s-a separat bobul de neghină. Tăierea - în fața televizoarelor - a cărților de identitate și a pașapoartelor a fost o dovada clară a calității acestor indivizi.

Cunoaștemdiaspora românilor. Mulți conaționali strâmbă din nas și neagă că sunt români. Întâlnim și oameni valoroși, dar complexați. Complexul este sindromul dezrădăcinatului în contact cu o lume care-l copleșește. Întâlnim și multe personalități marcante, pentru care originea română este o cinste, un elixir și un dor. Dorul este și el un sindrom, chiar și pentru cei care nu-l conștientizează. Vechii diaspore i se poate reproșa atitudinea pasivă din perioada regimului comunist. Regaliștii, legionarii și refugiații politic se mâncau între ei. Restul au preferat să stea deoparte. Dacă ne gândim la ce represalii erau supuse rudele din țară, nu pot fi condamnați. După decembrie 1989, au invadat România.Unii au încercat să pună umărul, dar au fost tratați cu dușmănie pentru că n-au mâncat salam cu soia. Câțiva au încercat să se lipească de câte o afacere. Alții au decis să-și cheltuiască pensia acasă, dar cei mai mulți au preferat să nu se implice. După 1990 a urmat valul doi, cel al emigrației din rațiuni economice și în ultimii ani se manifestă intens noul val, cel al zilierilor. Aceștia sunt cei mai afectați. Acolo unde muncesc, condițiile sunt de la proaste până la mizerabile, iar acasă îi așteaptă sărăcia și nedreptățile.Reacțiile acestor oameni vor fi imprevizibile. Ei vor ca țara lor să le ofere posibilitatea de a trăi decent la ei acasă. Românii care locuiesc temporar sau permanent în alte țări sunt, acum, mai mult ca altădată, dezbinați și dependenți de propaganda iresponsabilă care împrăștie ură, neîncredere și dispreț. Se impun câteva aprecieri de bun-simț: Diaspora unui popor este o problemă națională și nu de partid. Cetățenii români stabiliți în străinătate vor condiții de afirmare; școli românești, biserici ale comunităților, centre culturale, misiuni consulare și diplomatice care să-i respecte și să-i sprijine.În sfârșit, poporul român nu are în diasporă un lobby al său care să apere interesele nației. Când lumea este lăsată sau încurajată să vorbească în numele nostru, să nu uităm că cele mai mari „violuri” s-au făcut în numele popoarelor și pentru „binele” lor.