Limba greacă Foto Pixabay.com

Dumitru Mugurel VINTILĂ

Limba este duhul națiunii - cum spunea Kogălniceanu, care ne îndemna să vorbim și să scriem românește. Avea dreptate! Limba este un organism viu care se naște odată cu nația și crește împreună cu ea. Când nația nu mai produce istorie, limba moare. De altfel, o limbă poate dispărea și prin nefolosire...

Încă din secolul trecut, în perspectiva globalizării, multe nații au făcut eforturi să-și impună limba lor în circuit mondial. Francezii pun accent pe francofonie. Englezii țin cu dinții de commonwelth. Rușii se chinuiesc să promoveze panslavismul. Chinezii nu se sinchisesc pentru că puterea lor economică este mierea care atrage și obligă la învățarea dialectului mandarin. Grecii o țin pe-a lor cu alfabetul și moștenirea antică, spaniola și portugheza sunt limbi coloniale, iar italiana s-a păstrat mai ales datorită catolicismului. Noi, românii, ne batjocorim limba. Cincizeci de ani în spatele „cortinei de fier”, idilizam Apusul. În realitate, spre sfârșitul mileniului doi, Occidentul intrase în proces de descompunere morală și materială. Atunci, avea mai multă nevoie de codul nostru valoric ereditar - nealterat de comunism - decât noi de cultura egocentrică a banului și mutațiile psihologice specifice acesteia. Acum, trece printr-o profundă criză. Acestei lumi și influențelor ei nefaste ne-am predat irațional. Nu ne propunem să analizăm efectele atât timp cât pasiunea erotică a românilor pentru Occident nu s-a diminuat; nu este echilibrată de judecată. Cu toate acestea, nu disperăm.

Acum, primează datoria fața de limba română. Aceasta a fost prima afectată de slugărnicia unor pseudointelectuali, formatori de opinie cu acces la public. Ei au dat tonul gudurării pe lângă americani, îmbâcsind cu englezisme româneasca vorbită.

Așa a apărut romgleza.

Pe bună dreptate, putem fi întrebați de ce ne preocupă acest fenomen lingvistic. Limba română a mai cunoscut influențe, le-a asimilat, s-a îmbogățit și a evoluat. Împrumuturile din limba engleză nu ne deranjează decât atunci când înlocuiesc, în mod inutil, cuvinte românești cu același înțeles.

În perioada de formare și afirmare a statelor naționale (sec. XIX și prima jumătate a sec. XX) sentimentele naționale și limba erau unitate indivizibilă, ceea ce l-a îndreptățit pe Kogălniceanu să o numească duhul nației. Curățirea limbii de neologismele inutile care aveau corespondent în limba română era datoria intelectualității acelor vremi.

Așa au făcut grecii, încă din sec XIX, și au curățat limba de influențele lingvistice suferite în perioada bizantină și otomană. Καθαρεουσα (limba curată) s-a impus în scriere și vorbire.

Greaca este, alături de chineză, printre cele mai vechi limbi vorbite și scrise continuu până în zilele noastre și nu suferă de complexe de inferioritate. De exemplu, Racine este tradus Ρακινασ (Rakinas), iar celebrul Vercingetorix, care s-a răsculat împotriva romanilor (53 î.Hr.), este simplu Βερκιγγετοριγοσ (Verchighetorigos)...  

Nu subestimez limba greacă. Pretind că Limba română are suficiente valențe care sunt diminuate de varianta corcită vorbită astăzi. Un alt exemplu îl oferă Germania. Încă din sec. XX a fost preocupată să traducă neologismele, de unde și cuvintele lungi, cât zilele de post.