Agitaţia de peste zi, stresul cotidian, nopţile pierdute sunt câteva dintre elementele principale care oferă tenului un aspect obosit. În acelaşi timp, pielea devine lipsită de supleţe, iar riscul apariţiei ridurilor este destul de ridicat.
Consultantul în frumuseţe Dana Sota spune că lactatele, cartoful, gălbenuşul şi mierea, alimente la îndemâna oricui, revitalizează şi tonifică tenul obosit. De asemenea, specialistul recomandă câteva măşti pentru redobândirea supleţii tenului.