Pielea cu aspect de coajă de portocală reprezintă una dintre problemele pe care orice femeie le semnalează atunci când vine vorba de aspectul fizic şi deseori nesuferita celulită devine o adevărată obsesie pentru doamne.
Se poate vorbi mult şi bine despre celulită, însă orice discuţie despre acest subiect trebuie începută cu o definiţie a acesteia.
Ce este celulita
Prin urmare, întrebarea cea mai pertinentă ar fi ce este de fapt celulita şi din ce anume este formată. Este vorba de o rezervă de grăsime ce se aşează în special pe coapse, pe fese şi pe şolduri. Celulita este constituită din celule foarte elastice, numite adipocite, care sunt capabile să stocheze grăsimea. Astfel, cu cât mâncaţi mai mult şi cu cât sunteţi mai sedentară, cu atât mai multe şanse există ca aceste celule să se hipertrofieze şi să se instaleze în locurile lor preferate. Din punct de vedere medical, apariţia celulitei reprezintă consecinţa unui proces anormal de stocare a grăsimilor.
Celulita se formează în momentul în care procesul de stocare a grăsimilor (lipogeneza) şi cel de descompunere a grăsimilor (lipoliza) se "împotmoleşte". Celulele grase, adică adipocitele, sunt programate în mod normal să stocheze ceea ce este necesar organismului dumneavoastră. Însă în momentul în care mâncaţi prea mult şi foarte des, atunci întregul proces se dă peste cap. Adipocitele se supra-încarcă şi grăsimea se acumulează, comprimând apoi circulaţia din vasele de sânge, sistemul limfatic nu funcţionează normal şi se formează micile pachete de grăsime din cauza cărora apare aspectul pe coajă de portocală al pielii.
Fenomen de origine hormonală
Dacă vă întrebaţi de ce femeile mai afectate de celulită decât bărbaţii, atunci trebuie să ştiţi că acest fenomen, celulita, este de origine hormonală, şi responsabil pentru acumularea acestui ţesut adipos este estrogenul, un hormon specific feminin. Nici femeile nu sunt toate afectate de celulită, dar 90 la sută dintre acestea se confruntă cu această problemă. Mai mult, celulita nu este neapărat asociată cu supraponderabilitatea.
Este la fel de adevărat că apariţia celulitei poate fi rezultatul unei predispoziţii genetice. Astfel, dacă femeile dintr-o familie au o morfologie ginoidă foarte bine marcată (adică prezintă o acumulare de ţesut adipos la nivelul feselor şi coapselor), atunci o fată din această familie trebuie să fie de foarte devreme pusă în gardă în legătură cu această problemă. Asta mai ales ţinând cont de faptul că celulita va fi mai greu de îndepărtat dacă se depune încă de la o vârstă fragedă.
Prevenire, printr-un stil de viaţă sănătos
Cea mai bună metodă de prevenire a apariţiei celulitei este adoptarea unui stil de viaţă sănătos, cu o alimentaţie echilibrată, aceasta dublată de practicarea unei activităţi sportive care să permită arderea grăsimilor.
Cremele anti-celulită sunt şi ele o soluţie în lupta cu ţesutul adipos inestetic. Cremele de acest gen conţin cafeină, un ingredient ce stimulează eliminarea celulelor adipoase şi prezintă avantajul că sunt mai eficiente combinate cu masaje, permiţând în special ameliorarea aspectului de coajă de portocală al pielii.Se poate scăpa de celulită şi prin intervenţie chirurgicală, însă o astfel de operaţiune elimină o cantitate destul de mică de celule grase. În plus, celulele care rămân în corp vor continua să se înmulţească, prin urmare este important ca după o astfel de intervenţie pacientul să adopte în continuare un stil de viaţă sănătos şi să îşi menţină silueta obţinută. Aspectul pielii este îmbunătăţit vizibil, dar acest efect nu durează mai mult de patru ani, după care operaţiunea trebuie repetată.