Gabriel MANȚĂ

Ce eșec lamentabil al Rapidului! Mă refer la întreg sezonul, căci eliminarea din cupă, în fața celor de la Hermannstadt, este încununarea eșecului. Departe de mine să-i cocoloșesc sau să-i consider inocenți, dar jucătorii nu prind podiumul la vinovați. Cei care se bat pe primul loc sunt ”cei doi Ș” – Șucu și Șumudică, primul fiind evident patronul, fiindcă slăbiciunea lui i-a prilejuit celui de-al doilea ocazia de a se face de râs. În fine, pe locul al treilea aș plasa galeria, dar nu în integritatea ei, ci acea facțiune condusă de indivizi implicați în tot soiul de combinații cu diverși oficiali sau factori de influență din anturajul clubului. Șucu n-a avut curajul de a fi consecvent cu un antrenor de prestigiu cert adus din Scoția, Lennon. Trebuie să fii tăbăcit pentru a rezista la presiunea din fenomen, mai ales când fenomenul se desfășoară în Giulești, iar la Șucu procesul e în curs. Șumudică a fost dizgrațios cu criticile sale, îi puțea tot ce făcea scoțianul, dar asta e parte a personajului. Iar pe partea profesională, când a venit el la echipă, fie a mers pe aceeași formulă criticată, fie a schimbat și a fost mai rău. Nici treaba de motivator, pentru care era recunoscut, nu i-a mai ieșit, mai degrabă au fost conflicte la echipă. Cât despre jucătorii aduși în iarnă, deși păreau promițători, nimic n-a mai rămas din ei (fără ca asta să fie metaforă în cazul nefericitului Boupendza...). Acum tot la Șucu e rezolvarea. Dacă îl alege pe Măldărășanu trebuie să-l susțină tot sezonul, indiferent de rezultate, ca galeria să știe dintru început pe ce picior dansează, mai ales ”liderii” ăia care cred că sunt miezul și pot conduce clubul pe banii altora.

În fine, jucătorii... Nu cred că e unul care să fie mulțumit de ce a jucat sezonul ăsta, dar când ești prins într-un asemenea marasm e greu să găsești resurse interioare. Ceea ce se întâmplă în jurul tău te influențează, nu poți intra ca un robot și juca bine, căci performanța în sport are la bază încrederea.

Închei cu o erată, semnalată de un cititor: înfrângerea Serenei cu Roberta Vinci, cea mai mare surpriză a deceniului trecut în tenisul feminin, nu a fost în finala US Open, ci în semifinală. Într-adevăr, mi-a revenit imediat contextul, cu finala italiană în urma căreia învingătoarea Penetta s-a retras în glorie, una pe care nici n-o mai visa la 33 de ani!