Gabriel MANȚĂ

Legenda urmează mereu isprăvile, devenind mai mare decât acestea. Până când? Dacă e vorba despre istorie, atunci așa va rămâne, ba chiar va crește cu trecerea timpului. Dar dacă e vorba de evenimente cumva ciclice, vine un moment când vraja se rupe. E inveitabil, chiar dacă ulterior spirala se reia. Asta s-a întâmplat acum cu legătura magică dintre Real Madrid și stadionul propriu, Santiago Bernabeu. Albii erau chemați să întoarcă scorul neașteptat de drastic administrat la Londra de Arsenal, deloc ușor, dar e adevărat că fuseseră situații și mai grele, ba unele care implicaseră cluburi mai titrate din Anglia. Ei bine, nu numai că nu s-a întâmplat minunea, dar de data asta n-au fost nici măcar aproape. După ce arbitrul s-a jucat în două rânduri de-a ”uite penalty, nu e penalty”, situația și moralul păreau a balansa înspre Real, dar Arsenal a avut puterea (și valoarea!) de a întoarce și a-și crea propria poveste. Din fericire, va juca semifinala împotriva lui PSG, ceea ce ne va garanta o finalistă care va visa frumos, la primul trofeu de asemenea calibru din palmares. Ar fi putut să fie chiar un duel 100% englezesc, dacă Aston Villa îndrăznea până la capăt cu acea remontada. E greu de la 0-2 să ajungi la 4-2, cât ar fi fost necesar pentru prelungiri, dar să nu uităm că 3-2 se făcuse înainte de minutul 60! Aproape o eternitate înainte și nu s-a mai mișcat nimic... Pe partea cealaltă de tablou n-au fost surprize, doar niște acute la Inter cu Bayern, însă până la urmă italienii au rezistat mai degrabă faimei decât forței panzerelor. Astfel, vom avea parte de o dublă Inter – Barcelona, un remake după cea din... 2010! Vă vine să credeți că au trecut 15 ani de atunci. Îmi dau seama că încă știu detalii, jucători și antrenori de atunci. Poate firesc în cazul Barcelonei care avea echipa de platină în acel moment, dar poate e firesc și în cazul Interului, fiindcă acolo juca pe partea stângă românul nostru cu cască, Cristi Chivu, care avea să câștige în acel sezon ”urecheata”. Îmi amintesc cum Mourinho, la una din ultimele sale isprăvi de nivel înalt, îl transformase pe Eto’o în jucător de bandă, spre nemulțumirea acestuia, dar asta a fost una din cheile victoriei. Îmi amintesc că Ibrahimovic plecase de la Inter la Barça tocmai ca să câștige și el trofeul, pentru ca taman atunci să se răstoarne soarta! Sau cum Pique, în retur, a jucat atacant central pe final și chiar a avut o mare ocazie pentru a înscrie golul calificării... Va fi frumos și acum, îndrăznesc să sper.