Doru POPOVICI

Am urmărit în ultima săptămână cele două meciuri de calificare ale României la Campionatul Mondial de Handbal feminin disputate împotriva Italiei, una din națiile care n-au contat niciodată în această disciplină nici la nivelul echipelor de club, nici la cel al reprezentativelor. Evident că România a câștigat, chiar la scor, ambele partide, însă dacă ar fi să caracterizez cumva jocul practicat, dincolo de rezultatele de pe tabelă, aș spune că a fost la limita dintre mediocru și de-a dreptul jenant. Cu acest prilej, dar și cu nenumărate altele din ultimii (prea mulți) ani am constatat decalajul enorm dintre felul în care înțeleg echipele noastre să abordeze meciurile cu mare mizăși ceea ce fac adversarele alor noastre, indiferent de unde. Inclusiv aceastăItalia, ale cărei jucătoare păreau niște amatoare fără pretenții, în timp ce ale noastre, când le întrebi, îți vorbesc de Champions' League (dacă e vorba de echipe de club) și de iminența câștigării trofeului de către una, două sau chiar toate 3 calificatele noastre în grupele competiției europene supreme, care n-au cum să nu prindă "final four"... hai, nu toate, dar măcar două din trei!

Pe teren, cu sau fără cea mai bună jucătoare din lume ani de-a rândul, Cristina Neagu, echipele noastre de club sau Națională au reușit doar câte un mare fâsss! Una din explicații a fost spusă de unul dintrecomentatorii returului cu Italia, când, la 19-11 pentru România, ale noastre au început să joace exclusiv la mișto: învârtite, planate, pase pe la spate, loburi prin tribună, adică atitudine de maneliste, de cocalarițe, care l-a revoltat și pe comentatorul care a început să vorbească despre nemți / nemțoaice, care dacă pot să dea 100, apoi nici că se opresc pânăla 100. Asta-i explicația: când ai de jucat, joci. Nu faci mișto de nimeni, niciodată, fiindcă de fapt faci doar de tine!