Cele două confruntări dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova, pe parcursul câtorva zile, s-au încheiat identic, cu succesul gazdelor din Ardeal. Prima dată, în Cupă, după lovituri de departajare, a doua oară în campionat, după o singură repriză, ba nici atât, de fotbal orientat spre atac. Redimensionează asta aspirațiile oltenilor? Nu neapărat, dar nici nu mai au loc de întors. Sosirea lui Rădoi a dus inițial la o descătușare și s-a văzut ce înseamnă în acest sezon neverosimil de echilibrat câteva victorii legate. În definitiv, e doar o înfrângere în deplasare cu una dintre contracandidatele la titlu. Urmează însă duelul din Bănie cu cealaltă contracandidată, FCSB, și trebuie să răspundă cu aceeași monedă. Altfel, chiar și cu un egal, Craiova ar fi împinsă de la rol principal la arbitraj. Iar FCSB, cum-necum, e singura echipă neînvinsă în play-off. E drept, și pentru ea abia acum începe seria care contează: cu Craiova afară și cu CFR acasă. Astfel se va încheia turul play-off-ului, deci cu aceleași meciuri în oglindă la finalul turului, cu atât mai bine pentru iubitorii fotbalului, care ar putea asista pentru prima dată după mult timp la un duel în 3 la ultima etapă! Despre CFR, al cărei nivel adevărat va fi probat în dubla cu FCSB, aș spune deocamdată că plătește prețul rivalității locale cu U Cluj, prelungită de aceasta, pentru prima dată, dincolo de sezonul regulat.
În paralel, mai nebăgat în seamă, se desfășoară și play-out-ul. Aici, nefiind vorba de tur și retur, ne putem raporta la această primă treime din cele nouă etape. Constatăm, la o sumară privire aruncată peste clasament, că se poate întâmpla orice, mai puțin numele celor două retrogradate direct. Acestea se știau deja din sezonul regulat, Buzăul și Slobozia, și chiar dacă acum se comportă onorabil spre remarcabil, greu se poate surmonta decalajul înregistrat în sezonul regulat, fie și înjumătățit. Buzăul are două victorii din trei etape, Slobozia e neînvinsă, dar cât să mai piardă Sepsi (3 din 3, deocamdată!), cât să mai rămână Farul pe sec? Iar locurile de baraj, ca și anul trecut, reprezintă doar bătaie de cap suplimentară, nicidecum un risc palpabil.