Doru POPOVICI

În ultima vreme au avut loc câteva incidente cu participarea entuziastă a unor antrenori, atât români,cât și străini, despre care opinia aproape unanimă este aceea că dincolo de științajocului, de tacticape care trebuie să o inoculeze echipei pregătite, aceștia au și rolul de educatori, de modele pentru tinerii care văd în ei eventuala lor proiecție peste timp. Încep cu antrenorul adversarei FCSB de diseară, Olympique Lyon, portughezul Fonseca, personajul principal într-o scenă de isterie totală, felul în care și-a proptit propria-i frunte de cea a arbitrului partidei lui Lyon din ultima etapă de campionat din Franța fiind fără precedent, cel puțin pentru mine. Vă mărturisesc că mă așteptam să văd cum îl mușcă pe "fluieraș" de nas! Nu numai că n-a făcut-o, dar a avut grijă caulterior să dea un comunicat (cunoscătorii spun că ar fi fost redactat de cineva cu multă carte, frazarea elegantăși vocabularul deosebit de elevat fiind, se pare, peste ceea ce ar fi putut produce Fonseca!) prin care își cere scuze convingător, dar în care zice că nu are nicio scuză pentru respectiva ieșire și că nu încearcă niciun fel de disculpare. Aș zice că a fost la fel de elegant acest comunicat pe cât de cretină i-a fost ieșirea, de unde și concluzia mea că atitudinea este cea care poate repara sau distruge imaginea. Sar la noi în bătătură: Dan Petrescu, la ieșirea de pe teren, a borât toate porcăriile imaginabile, de au zis comentatorii că imaginile alea grotești ar trebui blurate! Adică atât de clar i se puteau citi pe gură mizeriile de mârlan irecuperabil, încât chiar te întrebi ce caută un derbedeu caăsta pe teren. Salvarea lui, și ea tipic românească, deci tot golănească, e că arbitrul s-a prefăcut orb și surd! Diferența între agresivitatea fizică a lui Fonseca și deversările verbale ale lui Petrescu fac exact diferența dintre un domn și un golan: domnul mai are câte o cădere, dar golanul se naște și moare în mizerie.