Nu știu ce fel de predestinare funcționează în cazul meu, însă uneori mă întreb de ce majoritatea iubirilor mele încep cu litera R: Real Madrid, Ronnie O'Sullivan, Ronaldo, Roger Federer, chiar Rolling Stones, ca să nu rămân ancorat doar în sport. Azi n-am să mă ocup de Real, care aseară a jucat contra lui Real Sociedad în semifinala Cupei Spaniei, fiindcă nici n-am văzut meciul la ora la care scriu rubrica asta, dar mai ales deoarece prioritate are "cazul Ronnie O'Sullivan", care ne-a ținut în tensiune pe toți cei care iubim snooker-ul preț de vreo 3-4 luni bune. Săptămâna aceasta, mai exact între 23 februarie și 1 martie, se dispută în China, la Yushan, turneul "World Open", la care, chestie care deja nu mai miră pe nimeni, Ronnie nu participă, exact ca la ultimele 5 turnee. Totuși, ce se întâmplă? El nu dă explicații, ci doar câte o declarație, cum a făcut săptămâna trecută, când a zis că îi e tare dor de public, că regretă că i-a dezamăgit pe fani și că abia așteaptă reîntâlnirea cu ei și cu turneele. Dar la Yuhan tot nu s-a dus! Până la Mondialul din aprilie ar mai fi doar 3 turnee, cu participarea condiționată de locul în clasamentul mondial pe ultimul an... în care Ronnie e pe locul 20! La primul din ele, "World Grand Prix" (Hong Kong, 4-9 martie), participă primii 32, deci ar avea loc pe tablou, la celelalte nu, fiindcă sunt invitați primii 16 și primii 12. Așadar, săptămâna viitoare e ultima lui șansă de a juca un turneu până la Mondialul unde merge sigur, în căutarea titlului suprem numărul 8, care l-ar face unic în istoria acestui sport. Totuși, de ce nu joacă? Sunt două versiuni: a lui, completată de Eurosport și confirmată de John Higgins, cum că și-a distrus tacul și se antrenează cu tacul cel nou până o să-l simtă cum trebuie, și cealaltă, a ziarului "The Sun", care spune că s-a certat cu logodnica sa, că și-a scos casa la vânzare pentru 2 milioane de lire sterline și că de aia s-a și mutat în Hong Kong! Așadar, probabil că îl vom revedea săptămâna viitoare, când va juca chiar "acasă"!