Gabriel MANȚĂ

Sigur, ne-am fi dorit să încheiem altfel călătoria alături de Simona , numai că viața se întâmplă în timp ce ne facem planuri. Recitind acum primul articol scris după aflarea veștii cu testul pozitiv, n-aș avea cum să schimb un rând… ”Cam toată lumea de la noi și de aiurea a spus același lucru, că e exclus ca Simona să fi luat intenționat acea substanță, adică să fi trișat. Toată lumea care contează, să fim înțeleși. De asemenea, s-a subliniat și că asta nu va avea efect, în caz că poate demonstra, decât asupra duratei suspendării. Simona tocmai a împlinit 31 de ani, deci o suspendare de ordinul anilor, fie și unul singur, i-ar încheia practic cariera. Chiar dacă ar mai reveni apoi, stilul său de joc n-o mai ajută, el fiind bazat pe vigoarea tinereții și pe viteza de reacție. Pare o fundătură din care fata noastră (ar trebui și la greu să rămână așa) n-are cum ieși. Dar vom vedea. ” – 26 octombrie 2022, ”Un an plin de alegeri și renunțări”.

Azi, când rememorăm acea perioadă, comparația cu cazul Sinner e inevitabilă. În comun este contaminarea accidentală prin neglijența echipei, dar atât și nimic mai mult. De la data articolului citat mai sus și până la anunțarea suspendării pentru Simona s-au scurs aproape… 10 luni! Adică a stat 10 luni pe bară pentru ca apoi să afle că i s-a dat pedeapsa maximă, 4 ani! ”Apelul la TAS devine obligatoriu, istoricul spețelor similare arătând o tendință de micșorare a pedepselor, chiar și în urma unor justificări ridicole ale sportivilor. […] un pronostic optimist: după verdictul de la TAS, suspendarea va fi acoperită de perioada deja executată sau va mai rămâne ceva simbolic.” – 15 septembrie 2023, ”A cui e Simona?”.

Peste încă vreo jumătate de an, euforia în urma verdictului de la TAS, dar și autoiluzionarea că trăim într-o lume corectă: ”Simona poate juca chiar și de săptămâna viitoare, dar numai dacă ar primi wildcard-uri, întrucât clasamentul său s-a șters, nu mai există. Nu mă îndoiesc că le va primi, toți organizatorii de turnee o vor dori, iar aplauzele spectatorilor, dincolo de înfrângeri sau victorii, vor constitui o reparație platonică. Pentru reparația cealaltă, a abuzului, mingea este în terenul federației internaționale. Sper să se petreacă de la sine, fără un alt apel la justiție.” – 6 martie 2024, ”Abia acum merită ce i se întâmplă”.

Și uite așa ajungem în prezent, după încă un an aproape... Știm că Simonei nu i s-au returnat punctele. Au rămas așa, spoliate. A escalada din nou muntele de la poale, cu o combinație de pauză forțată, vârstă și uzură fizică, era omenește imposibil. Dar în cazul călătoriei noastre cu Simona Halep, acel ”ar fi fost prea frumos” al lui Ioan Chirilă devine ”a fost prea frumos”!