Au venitîn sfârșit și anii de împlinire adevărată a sportivei Simona Halep, deși 2018 a început cu o nouă finală de Grand Slam pierdută! Dar ce turneul ireal, chiar scriam că semifinala cu Kerber n-o voi uita niciodată, dar finala cu Wozniacki a fost încă și mai dramatică. În drumul spre trofeu, Simona salvase mingi de meci în două partide, la una dintre ele câștigând decisivul cu 15-13, egalând recordul turneului de game-uri la total, 48! ”Chinuitoare schimburile din final, cu Simo asumându-și dominarea cu ultimele puteri și cu Caro alergând dintr-o parte în alta ca o apucată și trimițând înapoi încă o minge și încă o minge... Pentru Simona, care și-a petrecut noaptea la spital, fiecare turneu viitor de Grand Slam este ca un munte pe care trebuie să-l învingă, luând-o de la capăt de câte ori este nevoie pentru a înfige în vârf steagul ei. Care e și al nostru.” – 29 ianuarie 2018, ”Muntele vrăjit”.
Fără alt context, momentul triumfului, în articolul ”Zâmbetul Simonalisei” din 11 iunie 2018: ”Doamnelor şi domnilor, acum e oficial, suntem contemporani cu cea mai mare jucătoare de tenis din România! Obsesia comună, trofeul de Grand Slam, a încetat să mai fie obsesie la Roland Garros, Simona Halep egalând-o astfel la acest capitol pe Virginia Ruzici, nimeni alta decât managerul ei. Şiragul celorlalte 17 trofee, precum şi locul 1 WTA, nicicând atins de vreo altă jucătoare de la noi, o transformă în GOAT-ul nostru (greatest of all time – cel mai bun din toate timpurile), fără putinţă de tăgadă. […] Oare o fi fost cineva fără lacrimi în ochi în momentele acelea sau la imn? Dincolo de lacrimi, zâmbetul învingătoarei, nepreţuit, o poveste în sine, povestea sa.”
Iar peste un an și o lună, perla coroanei, cel mai bun meci al carierei generând cea mai drastică înfrângere a Serenei în finalele de Grand Slam – ”Campioni la Wimbledon”, 15 iulie 2019: ”Când se întâmplă un eveniment de o asemenea anvergură, într-un sport cu asemenea expunere, se cuvine să ne explorăm cumva sentimentele. Să-l încercăm pe cel de recunoştinţă, de exemplu. Simona Halep, o fată din Constanţa, ne-a făcut părtaşi la fericirea ei. […] Simona a jucat ca în Matrix... Iar aici aş vrea să spun că acest tenis al ei poate are sâmburele în colaborarea cu Cahill, dar uite că l-a accesat când antrenorul ei este Daniel Dobre, minimalizat sau chiar ridiculizat prin presă. Felicitări, Daniel Dobre şi echipa, este şi meritul vostru!”