Doru POPOVICI

Alaltăieri, într-un cadru poate mai puţin festiv decât s-ar fi cuvenit, Simona Halep şi-a anunţat retragerea, la finalul ultimului ei meci oficial, pierdut la mare diferenţă în faţa unei italience oarecare, Bronzetti, actualmente pe locul 67 în clasamentul WTA. Nu am deloc convingerea că Simona îşi planificase retragerea, însă în mod evident lipsa de antrenament şi starea psihică produsă de lanţul de întâmplări nefericite prin care a trecut au făcut-o să ia, poate chiar în timpul meciului, această hotărâre pe care numai cine n-a practicat oficial vreun sport nu o poate înţelege cât este de cumplită. Fie că ne-a plăcut sau nu de ea, Simona Halep este şi va fi mereu un reper cât se poate de solid, de important nu doar în istoria tenisului românesc, ci a sportului în general. Dincolo de reuşitele ei personale pe teren, Simona a avut un rol imens în plan social, generând o mişcare de mase către tenisul care tocmai de asta a dus lipsămulţi ani: de un model pe care nenumăraţi copii să-l admire şi să îşi dorească să îl egaleze şi poate să îl şi depăşească. Reuşitele ei sportive o aşază deocamdată pe locul 1 din toate timpurile în tenisul nostru, niciun alt tenismen nereuşind până la ea să câştige două titluri de Grand Slam, dintre care unul să fie cel suprem, pe iarba de la Wimbledon (Năstase are şi el două, Roland Garros şi Forest Hills, dar la Wimbledon a pierdut ambele finale în care a jucat). Dacă nu avea loc toată nebunia aia, probabil că Simona ar mai fi jucat câţiva ani. Aşa însă, nu putem decât să-i împărtăşim durerea, să regretăm despărţirea şi să constatăm că după ce ne-au fost furate coiful şi brăţările de patrimoniu, acum practic ne-a mai fost furată încă o piesă din tezaurul naţiunii: Simona Halep. Mulţumim, Simo, pentru toate momentele de bucurie pe care ni le-ai adus.