Doru POPOVICI

Cred că adevărul că nimic nu e etern este valabil în sport mai mult decât în oricare alt domeniu. Veșnicia s-o fi născut la sat, însă la fel de sigur e că n-a funcționat la nivel de performanță pentru nicio formație și pentru niciun sportiv. Dincolo de diminuarea capacităților fizice, care se accentuează cu fiecare an care trece de la o vârstă încolo, acesta fiind specificul naturii umane, este ciudat cum grupări sportive care păreau dacă nu eternizate la nivelul maxim posibil, atunci măcar greu de bătut pe termen destul de lung, au câte o cădere bruscă pe care oricât ai analiza-o, tot nu-i poți găsi explicații plauzibile. Echipa de aia e echipă, și de aia s-au inventat și rezervele, pentru că atunci când una din rotițele mecanismului dărateuri, aceasta să poată fi înlocuită pentru că angrenajul să-și mențină funcționarea la parametri optimi. Unde vreau să ajung? Nu, nu vreau să vorbesc de Real și Barcelona, fiindcă după acel 0-4 de la Madrid, dușmanii Real-ului deja sărbătoreau titlul, iar acum, când distanța a rămas la 2 puncte (iar Real are și un joc mai puțin disputat), aceștia au început să se bâlbâie, cumva la unison cu echipa favorită. Mă întreb însă ce se întâmplă la Manchester City, pentru care adjudecarea unui nou titlu de campioană părea doar o formalitate, eventual venită la pachet cu Champions' League. Însă, fără vreo explicație cât de cât plauzibilă, City a luat-o rău la vale în Premier League, unde nu mai reușește o victorie de nu știu când, în ultima etapă smulgând un egal cu Crystal Palace, după ce a fost condusă cu 1-0 și cu 2-1. Uimirea mea vine din faptul că Pep Guardiola e tot acolo, că Halland e sănătos tun, singura lipsăfiind aceea a lui Rodri, câștigătorul Balonului de Aur. Să fi fost atât de important rolul acestuia? Mira-m-aș! Mai plauzibilă mi se pare varianta căși Halland, și toți ceilalți, s-au săturat de domnul Guardiola. Cine nu mă crede să-l sune pe Ibrahimovici! Sau măcar să citească autobiografia sa, în care relația cu Pep e descrisă mai mult prin înjurături!