Gabriel MANȚĂ

Duminică seară, toți iubitorii sportului au putut urmări liniștiți, sper, meciul de handbal feminin dintre România și Ungaria, de la Campionatul European, adversara noastră fiind una dintre cele trei țări organizatoare. Cu atât mai dificilă misiunea fetelor noastre. Naționala se află, reamintesc ce scriam anterior, la momentul unui schimb de generații, care probabil va rămâne cunoscut sub numele de era post-Cristina Neagu, deși odată cu ea s-au mai retras câteva veterane. Misiunea de a coagula această echipă i-a revenit antrenorului Florentin Pera, care a ajuns la o continuitate de doi ani pe banca echipei naționale. Câteva jucătoare, aflate și înainte în lot, s-au putut exprima mai liber, căpătând curaj și devenind jucătoare de bază. Le-aș aminti aici pe Gogârlă, Bazaliu și Ostase. Bazaliu, cel puțin, părea într-un regres greu reversibil. Iar numele altor tricolore care și-au pus amprenta asupra jocului naționalei nu spun mai nimic publicului larg, poate doar celor puțini care urmăresc campionatul intern. De exemplu, câți au auzit de portărițele Curmenț, Hosu și Kelemen? Dar de Stoica și Boiciuc? Desigur, lucrurile n-au cum să meargă brici, dar abia acum se acumulează experiența necesară, ceea ce sperăm să se vadă în competițiile următoare, pentru ca la Olimpiadă să avem o generație matură, capabilă să atace medalii. În meciul cu Ungaria slăbiciunea evidentă a fost extrema dreaptă, cu un procentaj în jurul a 25% la finalizare. Iar cel puțin în prima repriză au fost o sumedenie de tentative. E drept, e remarcabil că reușeam să eliberăm extrema, însă ratările succesive aveau efect demoralizator. S-a văzut asta pe final de primă repriză, când gazdele s-au desprins la 5 goluri, aș zice nemeritat, mai ales că Bazaliu a ratat un 7 metri în ultima secundă. Și apropo de aceste lovituri, deți se părea că ne puteam baza pe Bazaliu (sic!), iată că tracul a revenit în meciul cu Ungaria, ratând aproape jumătate dintre ele! În rest, parcă a fost un concurs de viteză la goluri pe repunere între cele două echipe, noi nefiind deloc mai prejos decât unguroaicele, ceea ce e aproape uimitor, având în vedere că ani de-ar rândul preferam atacul pozițional. Sigur, dată fiind diferența finală, -8, tonul poate părea prea optimist. Calitatea jocului însă îl justifică.