Astăzi începe ceva ce e prea ostentativ ca să nu umbrească plăcerea jocului de tenis. Se cheamă ”6 Kings Slam”, adică Slam-ul celor 6 Regi și este organizat la Riad, adică în același loc în care se va desfășura în premieră, la începutul lunii viitoare, Turneul Campioanelor. Este vasăzică alt turneu demonstrativ, de data asta cu niște premii demne de cele o mie și una de nopți. De altfel, protagoniștii au fost portretizați într-un videoclip de prezentare de tip hollywoodian ca fiind regii... cuiva, de exemplu ai urșilor și ai lupilor! Nu degeaba am comparat cu Hollywoodul, unde de multe ori resursele producției suplinesc lipsa imaginației. Al cui rege putea fi Nadal, decât al zgurii, dar Alcaraz de ce ar fi regele nisipului? În fine, să lăsăm chestiunile de marketing și să vedem despre cine e vorba. În primul rând sunt înțelepții Djokovic și Nadal, care nu se vor lupta din prima fază pentru tron, grație cicatricilor obținute în atâtea lupte, ci își vor încrucișa rachetele cu învingătorii dintre Sinner și Medvedev, pe de o parte, și Alcaraz și Rune, pe de alta. În cazul lui Sinner e un deja vu succesiunea Medvedev și Djokovic, ca la Mastersul de la Shanghai, acolo bătându-i fără să piardă set. Extraordinară soliditatea italianului, pare că singura lui ”kriptonită” este Alcaraz, cu care ar putea să se vadă în finala acestui turneu al regilor (spaniolul va deschide cu Rune, apoi Nadal ar trebui să-i predea sceptrul). Nu degeaba Sinner face excepție în prezentarea ca regi și războinici, el fiind... artist renascentist! Să vedem dacă va picta pe teren. Sau... nu vedem? Asta pentru că turneul nu va fi transmis la televizor, cel puțin asta se știe la ora la care scriu aceste rânduri. Și posibil ca lucrurile să rămână așa, fiindcă deținătoarea drepturilor este una din acele platforme de streaming care au proliferat în ultimul timp, doar că de asta n-am auzit în viața mea, deși este una britanică: DAZN! Păi uite așa ajungi la vorba unui britanic, Sir Andy Murray, care a zis de la început că n-o să se uite nimeni, fiind contrazis de multă lume la acea vreme. Știa el ceva.