Doru POPOVICI

Pornesc în comentariul de astăzi de la o premisă pe care o susţin până în pânzele albe şi care mi s-a confirmat în nenumărate cazuri cu care am avut de a face în viaţă: nu existăvindecare de alcoolism! Prostiile alea inventate de americani cu terapia în grup, cu "alcoolicii anonimi" care îşi deapănă dramele personale în faţa altor alcoolici, deloc receptivi la ce aud (pentru că nici nu ascultă!) şi aflaţi de fapt cu gândul la următoarea doză de tărie care să-i repună pe traiectoria (ondulată) care le e o a doua natură, toate astea sunt bune de arătat în filme (cu sau fără Jack Nicholson!),însă cu viaţa reală nu au nicio legătură: beţivii căzuţi în alcoolism nu se repara niciodată. Sau, dacă lasă aparența că s-au lecuit, iar unii chiar nu mai beau, străfundul minţii lor (unde, zic eu, există neuroni deterioraţi iremediabil în zilele de glorie ale consumului "de competiţie") e încă sub o influenţă cumva remanentă. Exemple? Am eu fixaţia mea, cu iubitul meu Ronnie O'Sullivan, campionul suprem al snooker-ului, septuplu campion mondial, deţinătorul tuturor recordurilor posibile, de la numărul de break-uri de peste 100 de puncte (are 1172!), până la numărul de break-uri maxime (15) sau cel mai rapid break maxim, reuşit în aprilie 1997, în 5 minute şi 20 de secunde! Ronnie zice că a depăşit de mulţi ani problemele cu alcoolul şi cu drogurile. Totuşi, atunci când în vreun turneu îl vezi că priveşte aiurea, în tavan, că-şi freacă pastila de la tac de sute de ori, că loveşte absolut aiurea,iar apoi scoate limba ca ăi' de la şcolile ajutătoare, nu poţi să nu te gândeşti că alcoolul îşi face efectul chiar şi după 20 de ani! La ultimele 2 turnee a pierdut lamentabil, în turul 2, jucând exclusiv cu mâna stângă... fiindcă îi intrase-n cap că loveşte prost la antrenamente cu dreapta! Iar la turneul de săptămâna trecută, British Open, s-a retras în preziua începerii, că cică tot nu se regăseşte! Dar ştiţi de fapt despre ce voiam să scriu? Despre Dorinel Munteanu şi ieşirile lui, atât pe tuşă,cât şi la microfon!