Doru POPOVICI

Sunt absolut convins că nicio altă naţie nu ar fi putut crea o zicere de o asemenea profunzime şi cu atât umor precum "născut talent şi mort speranţă", pe baza căreia cred că se pot face studii socio-anatomo-educaționale cu trimitere nu numai la zona sporturilor, ci în toate domeniile imaginabile din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Din România, adică! În cei aproape 70 de ani de când mă preocupă sportul, m-am lovit de nenumărate nume de tineri cică talentaţi nevoie mare, pe care încă de la cea mai fragedă vârstă specialiştii îi vedeau deja viitori mari performeri, anii rămaşi până la maturizarea fizică urmând doar să adauge valoare talentului nativ. Evident ca fotbalul este cel care a dat cele mai multe nume, dar dacă ar fi să calculăm în procente, cred că nici 1% din talentaţii nativ nu au confirmat în timp, devenind mai întâi plafonaţi, apoi nişte veritabili loseri (cuvântul românesc este "rataţi") pe care nici din milă nu-i poţi băga în echipăfiindcă îi strică şi pe ceilalţi. În afară de Gică Hagi şi alţi câţiva din "generaţia de aur", în rest fotbalul românesc n-a produs absolut nimic în afară de jucători-problemă, inadaptabili, refractari la tot ce-i înconjoară. Toţi ăia care la 17 ani erau văzuţi ca nişte viitori Messi, au sfârşit jenant, pe la echipe fantomădin Superliga românească. Messi la 17 ani era erou planetar, Halland tot aşa, acum e vremea unor Yamal şi Endrick, toţi nişte copii pe care s-au plătit zeci şi zeci de milioane şi care fac toţi banii până la ultimul cent. La noi, talentatul de 17 ani cică "trebuie să mai crească", "să se maturizeze", "să se mai coacă" (!!!), pe la 20-21 ajunge maximum la FCSB, de unde la 23 e dat de pomană, că l-a terminat ciobanul. Toţi talentaţii de dincolo confirmăşi ajung vedete planetare, toţi talentaţii noştri mor speranţe, dacă nu "mor" chiar de-a dreptul şi se fac zugravi sau taximetrişti la 25 de ani. O fi ceva defect în genanaţiei? O fi alimentaţia greşită care taie pofta de performanţă? O fi altceva ce ne scapă?