Doru POPOVICI

Vă mărturisesc că în planul meu iniţial pentru ultimul weekend figurala loc de frunte meciul de Cupa Davis dintre România şi China, în ideea că trebuie să fiu alături de ai noştri în tentativa de promovare în ierarhia mondială. De ani buni m-am cam rupt de tenisul masculin românesc... de fapt el s-a rupt de tot ceea ce înseamnă performanţă, România nemaifiind prezentăpe niciun tablou al vreunui turneu cât de cât rezonabil. Ai noştri apar prin calificări la turneele de mâna a treia, unde pierd, iar în clasamentele mondiale îţi trebuie nu lupă, ci telescop pentru a-i descoperi. Şi iar mi-am amintit de cele 3 finale de Cupă Davis dintre România şi SUA (două la ei, una la Bucureşti) la care o naţie întreagă tremura alături de Năstase şi Țiriac. Am pierdut de fiecare dată, dar parcă una e să pierzi finala competiţiei mondiale supreme, şi alta e să încerci să urci din fundul prăpastiei către zone de unde se mai întrezărește vreo rază de lumină. Aşadar, am aşteptat primul meci, dintre Nimeni de la noi şi Nimeni de la ei. Adică dintre locul 292 ATP şi locul 113! Nu-i nicio mirare că a câştigat numărul 292, întrucât la nivelul ăsta subteran practic nu există diferenţe. Am putut suporta cam 12 minute, apoi am trecut pe Fishing and Hunting Channel! A urmat confruntarea dintre 364 şi 527. A câştigat 364şi a dus scorul general la 2-0. Aici, nu cred că am stat mai mult de 7 minute, cam un game şi jumătate. Mi-am luat apoi o binemeritată pauză şi am mai comutat tocmai duminică, pentru a vedea finalul meciului dintre 292 şi 636! S-a impus 292 şi astfel România a câştigat meciul cu poporul frate chinez... şi a rămas tot în grupa a doua mondială şi pentru la anul, când va întâlni, cred, alte nume...re!