Doru POPOVICI

Pe cuvânt de onoare că nu mai speram să apuc să văd reprezentativaRomâniei jucând chiar cao echipă de fotbal! Interminabilele experimente cu aducerea la cârmaacesteia a fel de fel de incapabili, de veleitari, de rataţi români sau nemţi (Dumnezeu să-l odihnească!), de frustraţi, mă făcuserăsă-mi iau gândul de la a o mai vedea intrând demn pe gazon şi ieşind tot aşa. Jocul la alibi abordat de toţi ăştia (chiar vreţi nume? Iată-le: Pițurcă, Daum, Rădoi, Contra, Iordănescu jr., pe care vă rog să-i arondaţi dv categoriilor de loseri înşirate de mine mai sus), care n-au produs nicio idee tactică în toată cariera lor de doi bani, ne-a condus doar pe un drum înfundat, în care victoriile la limităerau văzute camari realizări, dublate de "înfrângeri onorabile" şi "menţinerea în cursa calificării". Inclusiv calificarea la Euro de anul ăsta a fost un cumul de baftă şi întâmplări favorabile nouă, jocul arătat fiind însă lamentabil şi oribil. Acum 4 zile, încă de la intrarea pe gazon s-a schimbat ceva. Inclusiv felul în care au cântat imnul. Am văzut România jucând legat, compact, o echipă "scurtă" (adesea înşiratăpe vreo 20 de metri, fie în apărare, fie în atac, ceea ce nu am mai văzut din 1994!) şi jucând atât de avântat încât nu părea a noastră! Indiscutabil, prin calitatea sa umană, prin inteligenţă şi competenţa sa, prin bunul-simţ şi felul de adresare, Mircea Lucescu este pur şi simplu o binecuvântare pentru echipă, pentru suporteri, pentru ţară. Dacă-l ajutăşi sănătatea, sunt sigur că ne va aduce bucurii pe care nici nu le mai visam.