Gabriel MANȚĂ

Revenim la sportul de bază al acestei rubrici, cu considerații necesare despre schimbarea selecționerului la echipa națională. Mai întâi, aș aprecia că Edward Iordănescu a știut când să plece. De-acum, de numele lui se va lega o calificare, cu câștigarea grupei, apoi câștigarea grupei și la turneul final. Plus sintagma ”generația de suflet”. Apropo, cineva din politică încearcă să tragă spuza pe turta sa, luând aceste două substantive, amestecându-le cu altele, astfel că i-a ieșit de un slogan (vă las pe dumneavoastră să descoperiți despre cine e vorba). Realizările naționalei, venind după atâta secetă, creează așteptări mari, poate prea mari. Calificarea la Mondiale nu e așa simplă, e de așteptat și o tragere la sorți nefavorabilă (în decembrie). De fapt, e aproape irepetabil ce s-a întâmplat în preliminariile trecute, unde adversarele au fost parcă puse cu mâna. În condițiile astea, a fost ales Lucescu. Dar nu vlăstarul Răzvan, ci chiar trunchiul Mircea.

În timp ce SUA înregistrează o premieră retrăgând candidatura președintelui în exercițiu, fiind mai mult decât evident că vârsta de 80 de ani a săpat în acuitatea sa, FRF numește un selecționer de 79! Iată de ce, dincolo de clișeu, vârsta este doar un număr, fiindcă Mircea Lucescu își păstrează luciditatea, memoria, vitalitatea și chiar motricitatea la un nivel de invidiat. Sigur, meseria de selecționer e mai puțin solicitantă decât aia de antrenor, dar poate că era timpul. Lucescu are ceea ce îi trebuie pentru asta, ochi și capacitate de analiză. Și mai are ceva, că tot am auzit păreri de studio că e greu să fie selecționat Mitriță, pentru că e un caracter dificil. Parcă s-a uitat prea repede: dacă e cineva care poate face caractere de-astea dificile să-și atingă potențialul, atunci Mircea Lucescu e!